Implementarea VAR în preliminariile competițiilor europene. Anunțul UEFA
UEFA a anunțat care sunt condițiile pe care echipele participante la competițiile europene le au de îndeplinit în sezonul 2024-2025, dar și cum va fi implementată tehnologia VAR.
UEFA a anunțat implementarea sistemului de arbitraj video (VAR) în tururile preliminare ale competițiilor europene pentru sezonul 2024-2025, dar și condițiile pe care trebuie să șe îndeplinească echipele participate.
”Conform regulamentelor competițiilor, UEFA va implementa tehnologia VAR în următoarele runde ale competițiilor europene din sezonul 2024/25: primul tur de calificare al UEFA Champions League, primul tur de calificare al UEFA Europa League, al treilea tur de calificare al UEFA Conference League”, se arată în comunicatul FRF
Potrivit comunicatului menționat, UEFA va gestiona și finanța centralizat serviciul VAR pentru toate meciurile din competițiile europene, dat cluburile sunt obligate să organizeze transmisia meciului respectând cerințele minime pentru implementarea VAR.
Soluția VAR pentru tururile preliminare va fi aleasă în funcție de locație. Aceasta înseamnă că, la fiecare meci, camera VOR va fi fie un van situat în zona de televiziune (soluția standard), fie o cameră/cabină existentă în stadion (pentru anumite țări).
VOR, cu o ”echipă” mixtă
VOR este locul unde va fi echipa VAR. Echipa este compusă din următorii membri: oficiali de joc, arbitru asistent video (VAR) și asistent VAR (AVAR). La aceștia se vor adăuga și 3 persoane din partea furnizorului: tehnicieni și operatori de reluări.
VAR și AVAR fac parte din brigada de arbitraj, alături de arbitrul de centru, doi arbitri asistenți și al patrulea oficial.
De asemenea, UEFA a informat cluburile participante în competițiile europene despre cerințele minime în ceea ce privește transmisiunea live. Pentru aceasta trebuie să se folosească cel puțin 6 camere, iar rezoluția minimă va fi de 1080i50.
România va avea patru reprezentante în ediţia 2024-2025 a cupelor europene. FCSB, din postura de campioană va evolua în primul tur preliminar al Champions League, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor intra în turul al doilea al preliminariilor Conference League, în timp ce câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va începe preliminariile din primul tur al Europa League, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News