Data publicării:
Implementarea Portalului Digital Unic al României a intrat în linie dreaptă
La Palatul Victoria a fost semnat, astăzi, contractul pentru implementarea Portalului Digital Unic al României – PDURo, un proiect în valoare de 96 milioane de lei (fără TVA), care contribuie la digitalizarea și simplificarea proceselor administrative, cu beneficii pentru cetățeni și întreprinderi.
Ceremonia de semnare a contractului de implementare a fost prezidată de Mihai-Alexandru Ghigiu, Șeful Cancelariei Prim-ministrului, de Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și de Bogdan Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digilizarii, contractul fiind semnat de Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României și de Eduard Pughin, directorul Maguay Computers, reprezentant al asocierii declarate câștigătoare ca urmare a procedurii de licitație publică.
"Portalul Digital Unic al României”, dezvoltat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, va facilita accesul la informații pe piața internă a Uniunii Europene și face parte din investiția pentru "Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental", din cadrul Componentei 7 - Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
”Este un moment esențial pentru digitalizarea administrației publice din România și pentru calitatea serviciilor pe care administrația le oferă. Faptul că într-un singur loc cetățeanul va putea să interacționeze cu administrația, să scurteze și să eficientizeze procesele administrative reprezintă un pas semnificativ pentru o administrație modernă, în care cetățeanul este tratat cu adevărat ca un partener”, a declarat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, la evenimentul organizat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Implementarea proiectului aduce încredere cetățeanului în administrație, încrederea că administrația poate să îi facă viața mai ușoară și încrederea administrației că cetățeanul este un partener credibil, care merită mai multă atenție, a concluzionat șeful Cancelariei Prim-Ministrului.
La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a apreciat că semnarea contractului pentru acest proiect reprezintă un pas concret pentru schimbarea paradigmei publice că statul român ar fi rămas neschimbat în ultimii 20 de ani. „Facem astăzi un pas concret pentru desființarea ghișeului la care se depun cererile online. Prin PDURo, aducem funcționalitățile și serviciile publice digitale într-o interfață unică. Portalul digital unic al României înseamnă o arhitectură digitală care susține interacțiunea online a fiecărui cetățean cu statul român. Experiența utilizatorului va fi cea mai importantă în dezvoltarea acestui portal, ne dorim să fie ușor de accesat și eficient pentru fiecare cetățean. Vom aduce statul la un click distanță pentru toți românii, din țară și din toată Uniunea Europeană, iar statul român va fi cu adevărat eficient, va furniza servicii publice digitale cetățenilor și companiilor. Servicii publice precum înmatricularea unei mașini sau solicitarea unei pensii vor fi complet digitalizate, fără documente fizice”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
PDURo va implementa un sistem tehnic pentru schimbul transfrontalier automatizat de elemente justificative la nivel european. Acest sistem va permite accesarea a peste 21 de proceduri online în România, dar și în toate țările UE. Totodată, statul membru care eliberează propriilor cetățeni un act administrativ în format electronic are obligația de a pune și la dispoziția autorităților competente solicitante din alte state membre același act administrativ în vederea îndeplinirii procedurilor administrative esențiale conform Regulamentului Single Digital Gateway.
Portalul PDURo va înlocui Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe), aflat în administrarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu o platformă nouă, aliniată la normativele europene pentru Single Digital Gateway și care va fi integrat în portalul ”Europa ta”, disponibil la nivelul întregii Uniuni Europene, în toate limbile oficiale.
„Astăzi am semnat primul contract din investiția 1 – Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental, o investiție strategică pentru Componenta 7 din PNRR. Semnarea acestui contract este un moment-cheie în lupta noastră împotriva birocrației și totodată o garanție că suntem pe drumul cel bun. Implementarea Single Digital Gateway va ajuta cetățenii și firmele europene să acceseze informații și proceduri online, venind în sprijinul lor în interacțiunea cu administrația. PDURo este o platformă standardizată la nivel european, va respecta normele europene și va avea aceleași funcționalități ca platformele similare din întreaga Uniune Europeană”, a declarat Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.
Beneficiile Portalului Digital Unic al României includ:
• Utilizarea unui sistem tehnic sigur și securizat pentru schimbul automatizat de elemente justificative între instituții publice din întreaga Uniune Europeană prin utilizarea principiului ”o singura dată” (once-only);
• Recunoașterea mijloacelor de identificare electronică ale persoanelor fizice și juridice din spațiul comunitar prin utilizarea nodului eIDAS implementat;
• Posibilitatea accesării serviciilor publice de la mai multe instituții publice prin utilizarea unui singur set de credențiale (single sign-on), folosind aplicația de identificare digitală ROeID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News