Mesajul video a fost înregistrat duminică la Palatul Imperial, la câteva săptămâni după ce mulți japonezi au fost luați prin surprindere de informațiile apărute în mass media potrivit cărora împăratul se gândește să abdice.
Atunci când iau în calcul faptul că nivelul formei mele fizice scade treptat, sunt îngrijorat că ar putea deveni dificil pentru mine să-mi îndeplinesc datoria în calitate de simbol al statului cu întreaga mea ființă, așa cum am făcut până acum, spune Akihito în mesajul respectiv.
Întrucât Constituția japoneză nu prevede abdicarea unui împărat, pentru ca acest lucru să fie posibil ar fi nevoie de o revizuire a legii sau de adoptarea unei legi speciale.
Guvernul premierului Shinzo Abe analizează fezabilitatea unei eventuale abdicări și consecințele acesteia. Declarația lui Akihito este de așteptat să stimuleze dezbaterea privitoare la amendamentele juridice necesare care să facă posibilă predarea puterii imperiale fiului său Naruhito, în vârstă de 56 de ani.
[citeste si]
În mesajul său, Akihito nu s-a referit în mod explicit la abdicare, care ar implica proceduri politice și juridice specifice.
Dintre cei 125 de împărați pe care i-a avut Japonia până acum, printre care unii a căror existență este disputată, circa jumătate au abdicat, deși ultimul care a făcut acest gest a fost Kokaku, acum aproape 200 de ani.
În prezent, în Japonia este permisă efectiv doar succesiunea postumă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva