Imagini din statelit cu o posibilă instalaţie nucleară în Siria
Un centru de cercetare american, ISIS, a postat online imagini suprinse de satelit care confirmă, potrivit acestuia, suspiciunile privind activităţile nucleare ale Siriei şi intenţia acesteia de a ascunde o instalaţie suspectă care ar putea avea legătură cu un reactor bombardat de Israel în 2007.
Fotografiile, care pot fi văzute începând de miercuri pe pagina de Internet a acestui organism specializat în proliferarea nucleară, au fost realizate imediat după o cerere de inspecţie a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în mai 2008, informează Mediafax. Joi seara, preşedinţia Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, Ileana Ros-Lehtinen, s-a declarat "profund îngrijorată" în urma publicării fotografiilor prin satelit.
"Distrugerea în 2007 de către Israel a unei posibile uzine de îmbogăţire a uraniului în Siria a pus capăt ameninţării imediate, dar noi indicii arată că regimul nu a renunţat încă la ambiţiile sale nucleare", a declarat Ros-Lehtinen, care i-a cerut preşedintelui Barack Obama să intensifice presiunile asupra Damascului prin intermediul unor sancţiuni.
Imaginile ISIS (Institute for science and international security) arată o activitate intensă şi fotografia unei fundaţii de beton în jurul instalaţiei Marj as-Sultan, în apropierea Damascului. "Starea de avansare a acestei instalaţii nu este cunoscută. Totuşi, se poate suspecta că Siria a golit aceste clădiri înainte de jumătatea lui 2008 şi a luat măsuri pentru a masca activităţile anterioare", arată raportul acestui centru cu sediul la Washington.
Autorii raportului, care citează AIEA şi cotidianului german Süddeutsche Zeitung, adaugă că instalaţia Marj as-Sultan, care conţine o uzină mică de conversie a uraniului, este una dintre cele trei instalaţii aflate "în legătură operaţională" cu reactorul de la Dair Alzur, situat în estul Siriei şi bombardat de Israel în septembrie 2007. Damascul nu a acceptat inspectori AIEA pe teritoriul său din iunie 2008, în pofida cererilor şi a grabei agenţiei.
Situaţia Siriei ar trebui examinată la viitorul Consiliu al guvernatorilor al AIEA, din 7-11 martie de la Viena. Siria a dezminţit permanent orice blocare a activităţii AIEA şi preşedintele său, Bashar al-Assad a negat că ţara sa este implicată într-un program nuclear, într-un interviu acordat luna trecută Wall Street Journal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News