Imagini cu impact emoțional în Kabul. Un bărbat care ar fi furat un telefon e biciuit cu lanțul / VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Imagini cu impact emoțional în Kabul. Un bărbat care ar fi furat un telefon e biciuit cu lanțul  /  Sursă foto: Captură Twitter
Imagini cu impact emoțional în Kabul. Un bărbat care ar fi furat un telefon e biciuit cu lanțul / Sursă foto: Captură Twitter
Un bărbat suspectat că ar fi furat un telefon este bătut cu lanțul în Kabul, capitala Afganistanului. 

Scene șocante în centrul capitalei Kabul, difuzate de jurnalistul Suleiman Hakemy și preluate de ziarul german Bild. În imagini apare un bărbat, în mijlocul unei mulțimi, legat de un semn de circulație cu lanțul, lovit cu picioarele și palmele și biciuit de persoane recunoscute ca talibani. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional.

Legat cu lanțul de un semn de circulație, afganul este lovit cu palmele și cu picioarele și este biciuit în fața mulțimii adunate ad-hoc. De regulă, aceste pedepse sunt aplicate public pentru a umili victima și pentru a descuraja populația să mai comită astfel de fapte.

Pedepsele, formă de combatere a criminalității

În viziunea talibanilor, pedepsele sunt o formă de „combatere a criminalității”, dar sunt menite și să împiedice afganii să se revolte împotriva regimului islamist.

"Acest bărbat, acuzat că a furat un telefon, este „pedepsit” astfel în centrul orașului Kabul. Din ce în ce mai multe videoclipuri cu astfel de pedepse sunt dovezi că umilința publică stă la baza interpretării legii talibanilor", spune Suleiman Hakemy.

Când au condus ultima oară țara, între 1996 și 2001, talibanii, care au revenit la putere în Afganistan după campania fulgerătoare de luna trecută, au impus legea Sharia, dar cu o interpretare radicală a legii islamice.

Legea Sharia împarte infracțiunile în două categorii generale: infracțiunile „hadd”, precum adulterul, furtul, consumul de alcool sau jocurile de noroc, care sunt infracțiuni grave cu pedepse stabilite – biciuire, amputare, lapidare, și infracțiunile „tazir”, unde pedeapsa este lăsată la aprecierea judecătorului, scrie Publika.

Un nou zbor de evacuare din Kabul va ateriza în Qatar

Un avion transportând civili din Afganistan spre Qatar, al patrulea zbor închiriat după plecarea trupelor americane din Kabul la sfârşitul lunii august, a părăsit capitala afgană - duminică - cu peste 230 de pasageri la bord, între care afgani, americani şi europeni, a declarat un responsabil qatariot, citat de Reuters și Agerpres. 

Zborul - operat de Qatar Airways - transporta cetăţeni francezi, germani, belgieni, irlandezi, canadieni, italieni, britanici, finlandezi şi olandezi, a precizat ministrul adjunct de externe qatariot, Lolwah Rashid Al-Khater, pe Twitter.

O altă oficialitate din Qatar a indicat că avionul transporta 236 de pasageri, ceea ce face ca acesta să fie cel mai important zbor de evacuare după încheierea retragerii forţelor americane şi aliate din Afganistan la 31 august şi preluarea puterii de către talibani (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel