Data publicării:
Imagini apocaliptice cu inundațiile din județul Cluj
Imagini apocaliptice cu inundațiile din județul Cluj. Sute de hectare de teren arabil au fost inundate după ce râul Someș a ieșit din matcă și chiar a fost deviat de la cursul obișnuit.
Inundații de proporții au avut loc astăzi în județul Cluj la Câțcău și Vad. Un teren arabil de aproximativ 4 kilometri a fost inundat la Câțcău, iar trei podețe au fost colmatate. De asemenea, conform reprezentanților ISU Cluj, câtva sute de hectare de teren arabil au fost inundate și în zona localității Vad.
Cursul râului Someș a fost parțial deviat, iar o alunecare de teren a acoperit o bandă de mers a unui drum județean. Afectată a fost și localitatea Mica, acolo unde au fost inundate câteva case, dar și câteva sute de hectare de teren arabil.
Pompierii au intervenit în mai multe zone din județ, iar două persoane în vârstă au fost evacuate din calea apelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News