„O caracatiță… comună, din cele pe care le mâncăm când plecăm în vacanțe, semn de răsfăț. Ca să poată supraviețui, duce cu ea, de mii de ani, strategii care-l fac să pălească de uimire și pe cel mai savant dintre ai noștri. Când îi e foame, vânează, se camuflează, imitând textura și întreaga paleta de culori ale locului în care se află. Așteaptă cu răbdare. Se înarmează. Dansează precum algele și, într-o secundă, se face bloc de piatră pe fundul oceanului. Când îi e foame, mănâncă. Până aici, cu mari diferențe de inteligență și evoluție, semănăm cu ea.

De la un punct încolo, ne arată obrazul a RUȘINE!

Documentarul ÎNȚELEPCIUNEA CARACATIȚEI, nominalizat la Oscar, mi-a dăruit un cadru de o profunzime rar întâlnită. O imagine care mă va urmări multă vreme de aici înainte. Un banc de pești, din aceia pe care o caracatiță îi mănâncă pentru a trăi, intră în jocul unui octopus vesel. Adică o caracatiță se joacă inofensiv cu, teoretic, prada sa. Și ei, peștii, în loc să dispară, intră în dansul ăsta minunat. Adică, am tradus că și cineastul căruia caracatița i-a schimbat viziunea despre viață, nu iei dacă nu îți trebuie! Nu faci rău dacă nu e despre viață și moarte. Mai mult, trăiești în armonie! Cu tot ce te înconjoară! Ce antiteză teribilă! Noi spargem norii cu casele noastre opulente, radem pădurile ca să ne extindem proprietatea, umilim oamenii cu puterea nostra. Fără nici o noimă… toate. Nici vorbă despre bucuria de a trăi!

Un octopus cu viață scurtă ne bate obrazul! Ne arată aroganța cu care ne fățâim prin lume… degeaba. Și, dacă ar putea vorbi, ne-ar spune, probabil: de ce naiba vă decorați hainele cu „smiley faces” când mâncați din voi și din noi cu… burțile pline!?”, a scris Dana Chera pe blogul ei, danachera.ro.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News