Data publicării:

Iliescu: Băsescu răstămălceşte Constituţia; pentru asta sunt măsuri constituţionale, ca suspendarea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ion iliescu
ion iliescu

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, miercuri,  că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la modalitatea de desemnare a premierului sunt "răstălmăciri neconstituţionale".

Iliescu a susţinut că declaraţiile lui Traian Băsescu despre modalitate de desemnare a premierului sunt interpretări "neconstituţionale" ale legii fundamentale, scrie Mediafax.

"Domnul preşedinte ar trebui să se abţină să mai facă astfel de răstălmăciri şi interpretări ale Constituţiei, care devin neconstituţionale, iar pentru asta există măsuri constituţionale, ca suspendarea. Aşa că ar trebui să se abţină să mai facă astfel de declaraţii", a spus preşedintele de onoare al PSD.

Declarația lui Ion Iliescu vine după ce Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, comentând procentele USL din sondaje, că în Constituţie se vorbeşte, legat de desemnarea premierului, despre partidul care câştigă majoritatea absolută, şi nu despre alianţe.

Întrebat de moderatoare dacă, după alegerile parlamentare din 2012, poate coabita cu un guvern format din membrii actualei opoziţii, şeful statului a amintit că a "coabitat cu Guvernul Tăriceanu, susţinut de PSD".

"Sigur că nu-mi convine. Nu mi-ar conveni situaţia, dar electoratul va decide în ce formule se vor aşeza lucrurile. Dar, oricum, trebuie citit cu multă atenţie articolul 103 din Constituţia României. (…) Să fie atenţi că în Constituţia României se vorbeşte de partidul care obţine 51%, nu de alianţe. Se înregistrează ca alianţă. Dacă fuzionează, este altceva – PSD cu PNL", a atenţionat Băsescu.

Citește și:

Băsescu, despre USL: La desemnarea premierului se vorbeşte de partidul cu majoritate, nu de alianţe

În replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru "Gândul" că, dacă USL va obţine majoritatea după alegerile parlamentare, preşedintele Traian Băsescu este obligat să accepte un premier al Uniunii, altfel "dă o lovitură de stat".

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la B1Tv, că la desemnarea premierului trebuie respectat rezultatul alegerilor, el precizând, legat de afirmaţiile şefului statului pe acest subiect, că "prin suspendarea preşedintelui lucrurile merg înainte".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel