Ilie Șerbănescu: Isărescu este vinovat de tăierea salariilor, înghețarea pensiilor și creșterea TVA
Prezent, luni, la o dezbatere organizată de Fundația pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, Ilie Şerbănescu a declarat că decizia guvernatorului BNR Mugur Isărescu de a menține leul sub control a permis ca în locul datornicilor la bănci, să plătească contribuabilul, salariatul și pensionarul.
Numărul restanţierilor la bănci ar fi fost dublu, dacă guvernatorul Băncii Naţionale a României ”'ar fi dat drumul monedei naţionale”, a declarat, luni, analistul economic Ilie Şerbănescu.
”Guvernatorul Băncii Centrale a României a ţinut leul tare, ceea ce i-a ajutat pe unii datornici la bănci. Economia românească s-a dus în jos şi leul a rămas breaz. Dacă domnul Isărescu (guvernatorul BNR Mugur Isărescu n.r) îi dădea drumul nu ar fi fost 700.000 de oameni care nu pot plăti creditul, ci 1,4 milioane. Faptul că nu sunt 1,4 milioane, ci doar 700.000, este pentru că domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legătură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi” a spus Şerbănescu, citează Agerpres.
În opinia analistului, contribuabilii plătesc de trei ani pentru cei care s-au împrumutat la bănci.
”Cine a plătit creditele? Salariaţii, prin tăierea salariilor, pensionarii prin îngheţarea pensiilor şi contribuabilii, prin creşterea TVA. De ce? Ce vină am eu în calitate de contribuabil să plătesc pentru cei care s-au împrumutat la bănci? De ce să plătesc eu pentru ei şi pentru bănci? Oare nu vedem acest lucru? Cei care au luat credite au împărţit cu mine beneficiile? Cineva trebuie să plătească. La noi au plătit pensionarii, salariaţii şi contribuabilii în locul debitorilor la bănci”, a spus Şerbănescu.
Acesta a adăugat că nu este indicat a se cere ameliorarea situației debitorilor, ci se impune cererea ”revenirii la condițiile la care erau întâi salariații, pentru că ei au fost afectați”, apreciind că băncile au o atitudine ”colonialistă”, neavând timp de pierdut.
”Banca stă aici şi aşteaptă să-şi ia banii, apoi o să decidă dacă mai rămâne aici. Nu o să stea încă 20 de ani ca să plătească clientul. Băieţii ăştia sunt colonialişti. Ei nu au timp de pierdut”, a spus Șerbănescu, care a precizat, referitor la comisionale bancare ce au crescu în ultimele două luni, că ”Noi suntem o colonie şi băncile, care sunt toate străine, se comportă cu noi ca şi cu o colonie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News