Analistul economic, prof. Mircea Coșea, ne-a vorbit despre ”patriotismul economic”, ideea susținută de Ilie Șerbănescu, subliniind că a dat dovadă de un element care este tot mai puțin prezent în societatea românească actuală, dar și că este ”o mare pierdere” pentru România.
”În primul rând, este o veste foarte tragică. Am fost prieteni de foarte mult timp, sunt emoționat, acesta este adevărul, fiindcă am pierdut un prieten, am pierdut un tovarăș de activitate, de analiză economică de foarte mult timp”, ne-a spus, în exclusivitate, profesorul Mircea Coșea, analist economic.
”Ilie Șerbănescu a fost un promotor a ceea ce se numește patriotism economic, în sensul adevărat al cuvântului, nu în sensul politicianist, electoral, populist, așa cum se folosește câteodată.
Ilie Șerbănescu a militat pentru transformarea României într-o țară care își poate valorifica resursele, într-o manieră suverană, independentă. A militat pentru punerea în practică a unor politici economice care să valorifice tot ceea ce înseamnă resursă, umană, materială, naturală, e informație.
A crezut în potențialul acestei țări, a crezut în capacitatea acestei țări de a deveni una dintre cele mai dezvoltate din Europa, pentru că a crezut în permanență că există posibilitatea punerii în aplicare a unor măsuri care să aibă o viziune, care să nu se oprească de la măsuri de conjunctură, pompieristice.
A militat pentru independența și suveranitatea țării, câteodată chiar mergând până la o extremă, în sensul în care spunea că România a devenit o colonie în sistemul european, în sensul în care nu exista capital românesc, în sensul în care nu se respectau niciun fel de corecție, fără niciun fel de adaptare la condițiile specifice României a directivelor Uniunii Europene, în sensul în care s-au vândut activele țării și în principal resursele energetice, pe nimic”, a mai spus analistul economic Mircea Coșea.
Coșea, despre decesul lui Ilie Șerbănescu: O mare pierdere pentru România
”Este o mare pierdere pentru România, pentru că era caracterizat printr-un element care este foarte puțin prezent în ziua de azi și anume verticalitatea.
Niciodată nu s-a orientat în funcție de anumite interese, de carieră, politice, de statul social. A spus ce a gândit, cu cea mai mare sinceritate, a fost un om de o inteligență rară, de o cultură economică extraordinar de bine fundamentată și cred că în momentul de față, România rămâne văduvită de unul dintre cei care a dezvoltat analiza și teoria economică într-o manieră cât se poate de novatoare după 1990”, ne-a mai declarat prof. Coșea, subliniind că ”asta este tot ce pot să spun acum despre Ilie Șerbănescu, despre patriotismul economic pe care l-a militat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video