Data publicării:

Ilie Năstase, suspendare. ITF reduce la jumătate suspendarea

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a obţinut, marţi, o reducere a suspendării dictate împotriva sa de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), în urma evenimentelor petrecute în timpul meciului cu Marea Britanie, din aprilie 2017.

În urma analizei acestui caz de către un Tribunal Independent au fost reduse ambele suspendări care i-au fost aplicate iniţial lui Năstase în luna iulie 2017 de către completul intern de soluţionare din cadrul ITF, precizează comunicatul. 

Astfel, interdicţia de a primi acces sau acreditări la competiţii organizate de ITF a fost redusă la aproape jumătate din durata iniţială, de la aproximativ 20 de luni la 12 luni, această perioadă de suspendare urmând să expire în data de 23 aprilie 2018. 

Interdicţia de a exercita calităţi oficiale, incluzând calitatea de căpitan nejucător, în cadrul competiţiilor organizate de ITF a fost redusă cu aproximativ 8 luni de zile, urmând să expire în data de 23 aprilie 2020. 

Amenda, consistentă

Ilie Năstase va trebui să achite şi o amendă în cuantum de 20.000 de dolari americani. 

Motivarea soluţiei Tribunalului Independent conţine, printre altele, următoarele concluzii: numai conduita d-lui Năstase din timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta poate fi calificată drept o încălcare de o gravitate ridicată a regulamentelor aplicabile; în schimb, conduita d-lui Năstase a fost considerată drept o încălcare de gravitate medie în ceea ce priveşte interacţiunile cu reprezentanţii presei, respectiv încălcări de gravitate redusă în ceea ce priveşte comentariile sale cu privire la d-na Serena Williams şi cele adresate d-nei Anne Keothavong; d-l Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul d-nei Serena Williams, informează comunicatul firmei de avocatură care l-a reprezentat pe fostul tenisman. 

Suspendarea nu vizează ATP și WTA

În motivarea soluţiei asupra apelului formulat de către d-l Ilie Năstase s-a concluzionat că suspendările care i-au fost aplicate acestuia vizează exclusiv competiţii organizate de ITF. Menţionăm că aceste competiţii includ Cupa Davis şi Cupa Federaţiilor (Fed Cup), dar nu vizează competiţiile din cadrul sezonului de tenis individual feminin şi masculin (turneele WTA şi ATP), adaugă comunicatul. 

Apelul lui Ilie Năstase a fost soluţionat de către un Tribunal Independent, având o componenţă internaţională, ce a fost constituit în baza regulamentelor ITF. Procedurile din cadrul acestui apel au durat aproximativ 6 luni şi au inclus audieri orale, organizate în luna decembrie 2017 la Londra, în cadrul cărora au fost audiaţi Ilie Năstase şi martori propuşi atât de acesta, cât şi de ITF, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel