Ilie Năstase se retrage definitiv din politică
Ilie Năstase a anunțat oficial că se retrage din politică. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare.
Fostul mare campion de tenis român Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, care a candidat anul acesta pe listele UNPR la alegerile europarlamentare, a anunțat, vineri, pe Facebook, că se retrage definitiv din politică, scrie Mediafax.
"Am lipsit o vreme - mi-am luat putin timp dupa alegeri. M-am gandit foarte bine si e timpul sa ma retrag definitiv din politica. Va multumesc tuturor celor care ati corespondat cu mine. Numai ganduri bune voua si celor dragi voua! La revedere, Cu drag, Ilie", a scris Ilie Năstase, pe pagina sa de Facebook.
Ilie Năstase a candidat pe prima poziţie a listei UNPR la alegerile europarlamentare de anul acesta, însă formațiunea condusă de Gabriel Oprea nu a obţinut pragul necesar pentru a avea reprezentanți în Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News