Data publicării:
Ilie Năstase, șocat de moartea româncei care a jucat finală la Roland Garros
Ilie Năstase a declarat, miercuri, că este şocat de dispariţia Florenţei Mihai , prima jucătoare de tenis din România care a evoluat în finala turneului de la Roland Garros.
"Cum a murit? Florenţa? Nu se poate, nu pot să cred ... . Este un şoc, iertaţi-mă ... , dar chiar nu pot să cred aşa ceva, săptămânile trecute ne-am văzut ...", a reacționat Ilie Năstase la aflarea veştii, conform Mediafax.
Primul lider al clasamentului ATP a adăugat că sportul românesc a pierdut o mare jucătoare.
"Nu pot să comentez ... e prea trist. E foarte trist. O cunosc pe Florenţa de când era copil. Am pierdut un mare om, o mare jucătoare. Sincer, nu îmi găsesc cuvintele", a mai spus Ilie Năstase.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News