Ilie Năstase și Ion Țiriac, despre Simona Halep la Madrid Open
Tenismena româncă Simona Halep e pregătită să-și ia revanșa în fața rusoaicei Maria Șarapova la turneul de la Madrid. În semifinală s-ar putea întâlni cele două. Simona Halep a pierdut anul trecut ultimul act în fața Mariei Șarapova.
Open-ul de la Madrid nu va deputa ușor pentru niciuna dintre cele două. Simona Halep va lupta cu Alize Cornet, numărul 28 mondial, în fața căreia a câştigat o singură dată în trei întâlniri. Maria Șarapova o va înfrunta pe Timea Bacsinszky.
Fostul mare tenismen Ilie Năstase a opinat, potrivit Digi 24, că Simona Halep "trebuie să ajungă la forma cea mai bună acolo. Asta este foarte greu să o planifici, dar văd că joacă foarte bine acum".
"Care Șarapova? Șarapova de anul trecut din finala de la Roland Garros sau Șarapova de săptămâna trecută care pierde cu oricine?", a comentat Ion Țiriac despre rivala Simonei Halep. El a adăugat că Simona Halep, "care a avut un an excepțional, din toate punctele de vedere, gândiți-vă că singurul rezultat nici măcar negativ, oarecum sub normal, a fost sfert de finală la un Grand Slam. Hai să venim cu picioarele pe pâmânt. Că acum doi ani de zile vorbeam despre tenis la Sighetu Marmației".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News