Data actualizării:
Data publicării:

Ilie Carabulea, eliberare condiționată. Verdictul instanței

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, ar putea fi eliberat condiţionat după trei luni de detenţie în Penitenciarul Aiud. 

UPDATE: Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, rămâne încarcerat, după ce Tribunalul Alba a admis luni contestaţia DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Aiud potrivit căreia acesta ar fi putut fi eliberat condiţionat.

Tribunalul Alba a judecat luni contestaţia formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud din 30 august, prin care a fost admisă propunerea înaintată de Penitenciarul Aiud, respectiv de Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind liberarea condiţionată a omului de afaceri. Judecătoria Aiud a dispus atunci liberarea condiţionată a lui Ilie Carabulea de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 28 iunie 2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Știrea inițială:

Tribunalul Alba judecă luni contestaţia formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud din 30 august prin care a fost admisă propunerea înaintată de Penitenciarul Aiud, respectiv de Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind liberarea condiţionată a omului de afaceri. În consecinţă, Judecătoria Aiud a dispus liberarea condiţionată a lui Ilie Carabulea de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 28 iunie 2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei. 

Carabulea a fost reprezentat în faţa instanţei Judecătoriei Aiud de un avocat din oficiu. 

Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de 1 an şi şase luni de închisoare primite pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiţionat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenţiei o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare şi a muncit în penitenciar, desfăşurând activităţi lucrative la Bibliotecă unităţii, de la distribuire carte la inventariere fonduri de carte. 

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, Ilie Carabulea a primit 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare. 

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel