Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, a declarat luni, pentru Agerpres, că decizia instanţei este definitivă şi executorie.
În data de 20 aprilie, Judecătoria Aiud a admis cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, aflat în închisoarea din Aiud de aproape un an. Aceasta a fost a doua cerere de liberare condiţionată depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa. Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care i s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată. Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată, contestaţia. În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.
Ce zicea DNA
Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig. Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto