Data actualizării:
Data publicării:

Ilha da Queimada Grande, cea mai periculoasă insulă din lume

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

O superbă insulă tropicală cu plaje neatinse, junglă virgină şi ape limpezi, situată la circa 144 kilometri de zona costieră a oraşului Sao Paulo din Brazilia, este considerată ca fiind cea mai periculoasă din lume, motivul fiind unul cât se poate de serios: potrivit cercetătorilor, aici trăiesc între unu și cinci șerpi extrem de veninoși pe metru pătrat.

Frumoasa insulă Ilha da Queimada Grande, un colț de paradis tropical, deține titlul de cea mai periculoasă insulă din lume, grație populației excesive de vipere vârf de lance aurii, specie extrem de mortală, relatează travel.descopera.ro.

Cercetătorii şi autorităţile braziliene estimează că pe insulă trăiesc între 2.000-4000 exemplare din această specie, care, de altfel, nu se întâlneşte altundeva pe planetă. Veninul viperei vârf de lance aurie (Bothrops insularis) este declarat a fi de 3-5 ori mai puternic decât al oricărui șarpe de pe continent. 

Șerpii din această specie ajung la dimensiuni medii de 70 centimetri, însă au fost capturate şi exemplare de 118 centimetri. Au o culoare de fond galben-maronie, peste care se suprapun modele triunghiulare sau romboidale.

Datorită pungilor uriaşe de venin, capul acestei reptile are o formă pronunţat triunghiulară, asemănătoare vîrfului unei lănci sau săgeţi.

Șerpii de pe Ilha da Queimada Grande se hrănesc aproape numai cu păsări marine care poposesc aici, veninul acestor vipere ucigându-le apropae instantaneu. Veninul lor este atât de puternic, încât omul muşcat moare în mai puţin de o oră, dacă nu primeşte ajutor în acest interval de timp. Carnea unui om muşcat de un astfel de șarpe aproape se lichefiază, ţesuturile moi fiind literalmente topite.

Numeroase legende locale vorbesc despre soarta celor coborâţi pe ţărmul Insulei Şerpilor, cum o mai denumesc brazilienii pe Ilha da Queimada Grande. Una dintre ele povestește cum un pescar ajuns fără să vrea pe insulă a mers să culeagă banane. Firește că el a fost mușcat de o viperă. A reușit doar să ajungă la barca lui, unde și-a dat sfârșitul, el fiind găsit puțin mai târziu într-o baltă de sânge.  

Autorităţile braziliene controlează strict vizitele făcute pe Ilha da Queimada Grande. Şi chiar fără interdicţile guvernamentale, insula nu va deveni prea curând o destinaţie turistică de top în pofida cadrului său natural intact.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel