
Femeia a recurs la acest gest deoarece era dezgustată de faptul că autoritățile române nu au găsit vinovații nici acum, la peste 30 de ani de la Revoluție, pentru moartea fiului ei. De asemenea, conform informațiilor, aceasta era stabilită în Spania, iar reprezentanții Casei de pensii, din județul de care aparținea, i-au comunicat că ,,nu are nevoie de banii statului român, atâta timp cât aceasta locuiește în altă țară’’.
,,Este tragic ce s-a întâmplat, cu atât mai mult cu cât există alte zeci de mii de victime ale regimului ilegitim și criminal comunist, care nu și-au găsit dreptatea nici acum, la aproape 34 de ani de la Revoluția din 1989. Singura modalitate de consolare oferită celor care și-au apărat demnitatea și onoarea chiar cu prețul vieții, în fața dictaturii, este ca autoritățile să le accepte și să le recunoască statutul de victime. Încă o dată, fac un apel public către toate autoritățile competente să își aloce expertiza și resursele pentru a trata cu responsabilitate problemele victimelor comunismului și ale familiilor acestora. Sutele de mii de victime și vieți pierdute ale abuzurilor și crimelor acestui regim totalitar își așteaptă, încă, recunoașterea și dreptatea. Între timp, familiile acestora își trăiesc în tăcere dramele, iar când se lovesc de indiferența autorităților, recurg la fapte profund tragice, așa cum este și cazul femeii de la Poiana Brașov. Este absolut inadmisibil ca astăzi, în democrație, să se repete în același loc gestul făcut de Liviu Babeș, la data de 2 martie 1989, care a protestat pentru libertatea semenilor săi’’, a declarat Prof. univ. dr. Florin Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER.
VEZI ȘI: Dosarele interne ale Revoluţiei, declasificate. Istoricul Lavinia Betea: Ar fi nemaipomenit să fie acele rapoarte, conţin informaţiile până în 22 decembrie, când a sărit în aer Partidul Comunist
Istoricul Lavinia Betea a reacționat cu privire la declasificarea dosarelor interne ale Revoluției din 1989, într-un interviu acordat în exclusivitate DC NEWS.
"SRI a declasificat dosarul intern al Revoluției din 1989, documente care pot fi consultate online. Ce ar putea conține aceste documente?”, a întrebat Val Vâlcu.
"Ce interesant! Poate fi vorba despre rapoartele din teritoriu ale Inspectoratelor Județene ale Securității, ar fi nemaipomenit. Pentru că ele conțin informațiile până în 22 decembrie 1989, când a sărit în aer Partidul Comunist. Acele rapoarte ne-ar lămuri în mare măsură din 22 până în 25 decembrie. Pentru acea perioadă sigur nu le mai avem pentru că erau în subordinea Armatei, fuseseră anihilate aceste structuri”, a explicat Lavinia Betea.
"Nu mai transmiteau rapoarte?”, a întrebat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto