IGSU, situaţie revoltătoare: Maşini de pompieri noi, trase pe dreapta din cauza lipsei de personal
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Pompieri
Pompieri
Deficitul de personal din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară ar putea fi redus prin aprobarea memorandumului pentru încadrarea din sursă externă a soldaţilor şi gradaţilor, a declarat, marţi, directorul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) col. Mirel Guţă. 

El a precizat că, în prezent, deşi a fost adusă tehnică de intervenţie nouă, nu are cine să lucreze pe ea, personalul existent fiind de multe ori suprasolicitat. 

"Este în curs de promovare un memorandum pentru încadrarea din sursă externă a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. La nivel naţional, se intenţiona undeva la un număr de 8.400. Să sperăm că obţinem 6.000 şi astfel numărul celor prezenţi în turele de serviciu să crească considerabil şi să avem posibilitatea să încadrăm această tehnică de intervenţie care ne vine în curte. Pentru că dacă înşirăm toate maşinile de pompieri, pe care uneori le vedem înşirate la defilare, o să constatăm că nu avem cu cine să le încadrăm. Le avem, sunt noi, sunt frumoase, dar ne uităm la ele. Ca să iasă pe poartă trebuie să aducem o tură sau chiar două de acasă. Şi totuşi, cineva a doua zi trebuie să intervină. Cine? Că nu mai e nimeni acasă să vină. De aceea, avem nevoie de resurse umane", a precizat reprezentantul IGSU. 

La Inspectoratul General se lucrează la modificarea Legii 307 

Col. Guţă a menţionat şi că, în prezent, la Inspectoratul General se lucrează la modificarea Legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor şi, implicit, la modul de avizare şi autorizare împotriva incendiilor a unităţilor de învăţământ. 

"De doi ani de zile suntem bombardaţi cu: de ce şcolile nu sunt autorizate? Nu ştiu dacă este vina noastră, dar întotdeauna s-a arătat cu degetul către ISU: ISU nu autorizează, ISU nu vrea să dea autorizaţii pentru şcoli şi grădiniţe. Acele construcţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Acele criterii pot fi aduse, conform normativelor, prin investiţii şi alte măsuri compensatorii. (...) Să sperăm că le ducem la bun sfârşit. Suntem pe drumul cel bun în marea majoritate a judeţelor", a mai spus Guţă. 

Directorul din cadrul IGSU a participat marţi, la Râmnicu Vâlcea, la prezentarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

Vezi şi: Cum arată cadourile pe care nu ai mai vrea să le dăruiești

Chirieac: România, dusă într-o zonă crepusculară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel