IGPR: Polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 3.000.000 lei și au prins în flagrant 110 persoane, în urma acțiunilor
Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că acțiunile polițiștilor s-au soldat cu amenzi de peste 3 milioane lei.
Polițiștii au găsit 16 urmăriți și au prins în flagrant peste 110 persoane, în urma a 165 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, conform Agerpres.
„Ieri, 8 ianuarie, polițiștii au organizat 165 de acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menținerea ordinii şi siguranței publice şi au intervenit la 2.277 de sesizări. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.227 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.057.002 lei, iar ca măsuri complementare au confiscat bunuri de peste 50.145 de lei", informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliției.
579 de permise reținute
În trafic, pentru nereguli rutiere, au fost reținute 579 de permise de conducere.
Potrivit sursei citate, polițiștii au constatat, în ultimele 24 de ore, 745 de infracțiuni şi au surprins în flagrant delict 115 persoane. De asemenea, au depistat 16 urmăriți național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.
„Totodată, polițiștii rutieri au constatat 98 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În cazul a 579 de conducători auto a fost reținut permisul de conducere, pentru abaterile constatate, fiind retrase şi 121 de certificate de înmatriculare", a mai arătat IGPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News