IGPR: 28 de percheziţii efectuate simultan în România, Anglia şi Italia într-un caz de furturi de peste 2 milioane de euro
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii simultan în România, Anglia şi Italia, în cadrul unei acţiuni pentru destructurarea unei grupări infracţionale bănuite de cauzarea unui prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Cei în cauză sunt bănuiţi de furtul mai multor cărţi de patrimoniu şi bunuri electronice.

'La data de 25 iunie 2019, poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat percheziţiile domiciliare pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ, Suceava, Braşov, Bihor şi municipiului Bucureşti. Activităţile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autorităţile judiciare din România, Anglia şi Italia', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Membrii grupării sunt bănuiţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale şi depozite amplasate în special în Anglia (14 fapte comise), dar şi în alte state din UE. 'Poliţiştii au pus în executare 12 mandate de aducere, mai multe persoane urmând a fi audiate. În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite mai multe bunuri şi înscrisuri cu valoare probantă în cauză, fiind instituite şi măsuri asigurătorii. Au fost reţinute patru persoane, iar faţă de alte trei au fost puse în executare mandatele europene de arestare emise pe numele lor', se arată în comunicat. În cadrul echipei comune de anchetă au fost desfăşurate activităţi, marţi, inclusiv pe teritoriul Angliei şi Italiei.

În cadrul EUROPOL a fost constituit un centru operaţional de comandă unde au fost prezenţi câte un reprezentant al celor trei state din echipa comună de anchetă, care a coordonat de la acel nivel activităţile desfăşurate în cadrul acţiunii comune. De asemenea, la acţiunea desfăşurată în România, au fost prezenţi analişti de la EUROPOL, care sprijină activităţile efectuate de poliţiştii români prin birourile mobile. 'La acţiunea desfăşurată în România au participat peste 130 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutului Naţional de Criminalistică şi din structurile de investigaţii criminale şi criminalistică din inspectoratele de poliţie judeţene Neamţ, Iaşi, Suceava, Braşov şi Bihor.

Activităţile au fost realizate cu sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române', precizează IGPR. Echipa comună de anchetă a fost constituită la nivelul EUROJUST, în anul 2017, de autorităţile judiciare române şi britanice, iar ulterior a aderat şi Italia, de la data respectivă fiind efectuate mai multe activităţi de investigare şi cercetare penală şi cooperare poliţienească internaţională. Potrivit IGPR, întreaga activitate de cooperare investigativă internaţională s-a făcut prin intermediul EMPACT. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalităţii organizate, în perioada 2018 - 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel