Igor Bergler: Al treilea volum din seria Charles Baker va fi un scandal
Scriitorul Igor Bergler, autorul cărţilor 'Biblia pierdută' şi 'Testamentul lui Abraham', a declarat vineri, la Focşani, că cel de-al treilea volum din seria Charles Baker va fi 'un scandal'.
'În curând urmează 'Minciuna lui Michelangelo', a treia carte din această serie, care va avea două părţi, cumva de sine stătătoare. E o carte provocatoare. E mult mai provocatoare decât precedentele, şi prin natura foarte sensibilă a temei, care e inventarea creştinismului. Cartea va fi un scandal. A existat Iisus Hristos sau nu? Despre asta e vorba în carte. Dacă a existat, cine a fost, dacă nu a existat, cine l-a inventat şi de ce', a spus Igor Bergler. Autorul susţine că romanele pe care le scrie sunt menite să bucure cât mai mulţi oameni, dar nu fac rabat de la adevărul istoric.
'Nu vreau să schimb lumea în niciun fel. Vreau să scriu nişte cărţi care să bucure cât mai mulţi oameni. Ăsta e scopul meu. Cred că de aia şi au succes cărţile mele, pentru că eu scriu cărţi pentru cititori, ca oamenii să se simtă bine şi să se distreze. În general, lucrurile care se întâmplă în cărţile mele sunt reale. La mine nu o să găsiţi istorie contrafăcută în niciun fel. Dacă vreţi să aflaţi, fără să citiţi două mii de cărţi, adevărul despre Dracula, puteţi citi 'Biblia pierdută' fără probleme.
Dacă vreţi să aflaţi despre istoria lui Abraham Lincoln, citiţi 'Testamentul lui Abraham'. Cărţile mele sunt cărţi de acţiune, sunt spectaculoase, ele pot fi citite de oameni care vor numai acţiune sau de intelectuali care caută alte lucruri', a afirmat scriitorul. Potrivit acestuia, romanul 'Testamentul lui Abraham' s-a vândut în peste 250.00 de exemplare iar 'Biblia pierdută', în peste 230.000 de exemplare, fiind bestseller în 31 de ţări. În opinia autorului, marketingul a jucat un rol foarte important în vânzarea cărţilor sale.
'Cartea a devenit o marfă şi marketingul este foarte important. Oricât de frumoasă este cartea, trebuie să o arătăm la lume, trebuie să o promovăm', a declarat Igor Bergler. Igor Bergler s-a aflat vineri seara la Focşani, la Târgul de carte 2019, organizat de Biblioteca Judeţeană 'Duiliu Zamfirescu'. Acesta s-a întâlnit cu cititorii şi avut o sesiune de autografe, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News