ICR: Expoziţia "Electrecord - Romania in Vinyl Covers", la Bruxelles
Expoziţia "Electrecord - Romania in Vinyl Covers", dedicată celei mai mari şi mai vechi companii de înregistrări audio din România, va fi deschisă, vineri, la Biblioteca Muntpunt din Bruxelles, informează un comunicat al Institutului Cultural Român, transmis luni Agerpres.
Expoziţia vizual-muzicală va fi deschisă oficial în cadrul Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA România în prezenţa curatorului Mihai Zgondoiu, în coordonarea lui Horia Barna (ICR), director artistic al EUROPALIA România. La vernisaj, partea de colaj muzical specific sonorităţilor Electrecord va fi exemplificată printr-un DJ set al artistului Bogdan Orbita.
"Casa de discuri Electrecord rămâne un brand naţional emblematic. Am apreciat că partenerii belgieni organizatori ai festivalului au susţinut şi realizarea unui periplu vizual-muzical şi istoric despre evoluţia artistică a României prin intermediul activităţii Electrecord. Martori a multor decenii de evoluţie, dar şi de involuţie artistică prin cenzură sau ideologizare vădită, muzicienii şi plasticienii colaboratori ai Electrecord au reuşit totuşi, adesea, să sincronizeze şi în acest domeniu România la arta europeană şi mondială de vârf. Iar asta se va vedea şi asculta în expoziţie", a declarat Horia Barna, citat în comunicat.
Vor fi expuse coperţi de discuri însoţite de mostre audio din diverse genuri muzicale, cu un focus pe coperţile originale realizate în ultima parte a secolului XX de artişti vizuali precum Ion Bitzan, Ana Golici, Wanda Mihuleac, Marilena Preda-Sânc şi Decebal Scriba. De asemenea, interviuri video ale acestor artişti, dar şi amintirile directoarei Electrecord Cornelia Andreescu şi intervenţia anecdotică a compozitorului Vasile Şirli, fost director artistic, completează expoziţia de la Bruxelles.
"Ne dorim ca prin acest proiect să relevăm un context social-politic şi cultural prin ochii artiştilor care au creat aceste machete de copertă de disc în epoca cenzurii comuniste, o epocă în care industria fonografică şi-a oferit serviciile atât Radioului Naţional, Societăţii Compozitorilor Români, festivalurilor de muzică uşoară (Cerbul de Aur), folk (Cenaclul Flacăra), populară, cât şi propagandei Partidului Comunist", a spus Mihai Zgondoiu.
La Muntpunt vizitatorii îşi vor putea conecta telefoanele la câte un QR Code în fiecare secţiune de expunere şi vor putea asculta piese muzicale emblematice din genurile muzicale selectate şi ilustrate prin coperţi originale. Expoziţia va fi însoţită de un website (www.imaginElectrecord.ro), iar Mihai Zgondoiu şi Horia Barna vor organiza pentru vizitatori tururi ghidate speciale sâmbătă după-amiază.
Potrivit comunicatului ICR, începând din 21 octombrie până pe 15 decembrie, ferestrele exterioare de la Muntpunt vor deveni platformă de exprimare pentru artistul Dan Perjovschi care îşi va prezenta celebrele desene pline de umor şi subtilitate despre actualitatea din România şi Europa.
Expoziţia "Electrecord - Romania in Vinyl Covers" este organizată în parteneriat cu Electrecord, sub coordonarea Institutului Cultural Român.
Publicul va putea vizita expoziţia din 26 octombrie până pe 20 noiembrie.
Fondată în 1932, Electrecord a fost singura casă de discuri din România în timpul epocii comuniste.
Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA, desfăşurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociaţia EUROPALIA International, organizatorul tradiţional al manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News