Data publicării:
Icon of the Seas, cea mai mare navă de croazieră din lume, pregătită de lansarea la apă
Icon of The Seas, nava de croazieră a celor de la Royal Carribean Internation, va fi lansată curând la apă.
Vasul va fi cel mai mare din lume în categoria navelor de croazieră. A fost construit la un şantier naval din Finlanda şi are programat primul test pentru navigare pe mare în octombrie 2023.
Icon of The Seas are 365 metri lungime şi cântăreşte 250.800 tone.
Când va avea croaziera inaugurală, în Caraibe, în ianuarie 2024, va putea duce la bord 5610 pasageri şi 2350 de membri ai echipajului. Piesa de rezistenţă a vasului, spune CNN, va fi parcul acvatic, cel mai mare din lume care va fi amplasat pe mare. Numit "Category 6", va avea şase tobogane şi şapte piscine.
Actualmente, cel mai mare vas de croazieră din lume se numeşte "Wonder of the Seas" şi face parte tot din flota celor de la Royal Caribbean International.
"Vom poziţiona această navă ca locul pe care poţi petrece cea mai tare vacanţă în familie. Când ne uităm în urmă la energia şi timpul investit în crearea acestei nave, nu putem decât să fim uluiţi", a declarat Michael Bayley, CEO-ul companiei.
Vasul a trecut deja de primul test la apă, călătorind câte sute de mile marine.
Vasul promite turiştilor peste 40 de moduri de a mânca, bea, şi a se distra, multe dintre acestea fiind incluse în tariful care trebuie plătit pentru croazieră. Cu 20 de punţi şi 8 cartiere de explorat, ideea acestui vas este să se plieze pe toate tipurile de turişti. Sunt zone care vor fi dedicate familiilor tinere, dar şi spaţii dedicate exclusiv adulţilor.
Sunt 28 de tipuri diferite de camere. Cele mai multe categorii sunt pentru familii, dar există şi camere pentru cei care călătoresc în grupuri mai mari.
Icon of the Seas este prima navă a companiei alimentată de gaz natural lichefiat şi de tehnologia celulelor de combustibil, ca parte a încercărilor companiei să treacă la energie verde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News