Joi, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat condamnarea lui Mihai Lasca, deputat ales pe listele AUR. Politicianul a primit doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a blocat și bătut în trafic un șofer.
ICCJ a respins recursul în casație formulat de Mihai Lasca împotriva deciziei penale date de Curtea de Apel Oradea în cazul incidentului care a avut loc în vara anului 2019.
"Respinge, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul Lasca Mihai Ioan împotriva deciziei penale nr.352/A din data de 02 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 6755/271/2020. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat. Definitivă", se arată în sentința pronunțată de ÎCCJ.
Inițial, în noiembrie 2020, s-a decis la Judecătoria Oradea ca Mihai Lasca să primească o sentinţă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de patru ani, dar şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile, potrivit ȘtirileProTV. Curtea de Apel Oradea a menținut sentința.
Bărbatul agresat, partenerul fostei iubite a politicianului, nu s-a constituit parte civilă în proces. Anterior, conform ebihoreanul.ro, Mihai Lasca a făcut parte dintr-o grupare de falsificatori de carduri, iar pe numele lui a existat şi un ordin de restricţie cerut de fosta parteneră.
Lasca a fost exclus din AUR
Mihai Lasca a fost exclus din AUR în luna februarie, odată cu Diana Șoșoacă. În timpul protestelor din pandemie, acesta a îndemnat constant la nerespectarea legii.
"Pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare și selecție a candidaților, prin care să nu mai fie posibilă alegerea în funcții publice a unor persoane incompatibile cu legea sau cu valorile AUR și care nu acționează în conformitate cu deciziile forurilor de conducere ale partidului", transmitea partidul printr-un comunicat de presă.
Diana Şoşoacă şi Mihai Lasca au fost excluşi din partid pentru "comportament care a adus atingere intereselor partidului". (Știrea, AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor