Data publicării:
Iaşi, Institutul Regional de Oncologie dotat cu un accelerator de particule
Managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO), Mirela Grosu, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia va avea încă un accelerator de particule.
Potrivit sursei citate, zilnic peste 140 de pacienţi sunt planificaţi pentru efectuarea de investigaţii la cele două acceleratoare de particule existente în cadrul unităţii medicale. Din cauza numărului mare de solicitări, în prezent la Secţia de radioterapie din cadrul IRO Iaşi lista de aşteptare la cele două acceleratoare de particule este de două luni şi jumătate.
'Suntem în perioada de derulare a procedurii de achiziţie pentru lucrări de construcţie a unui buncăr în clădirea de pe strada Ion Creangă, unde avem un spaţiu de cazare de 20 de paturi. Deasupra buncărului vom mai putea construi un spaţiu cu alte 20 de paturi. Din fonduri proprii vom construi structura de rezistenţă a buncărului, în valoare de 1,8 milioane de lei, iar Banca Mondială va amenaja interioarele şi va dota cu un accelerator', a declarat Mirela Grosu. Institutul Regional de Oncologie este unica unitate de profil din zona estică a României. ț
Cum funcționează terapia cu particule
Terapia cu acest aparat se realizează prin bombardarea cu protoni a formațiunilor tumorale, evitându-se incizia și se folosește în combinație cu radioterapia și chimioterapia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News