Data publicării:

Iarna 2022-2023 ne-a câștigat timp. ”Europa a avut o mare doză de noroc”. Daniela Dărăban, atenționare despre iarna cu ”zero gaze din Rusia”: Joacă în favoarea ta până când nu o mai face

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, a vorbit despre criza energetică din Europa din această iarnă și măsurile care ar trebui luate la nivelul României.

"Cu bune şi cu rele, până la urmă, Europa a demonstrat că a reuşit să găsească resursele să treacă peste această criză. Vă spun foarte sincer că şi eu am avut semne de întrebare - "Cum vom reuşi să supravieţuim iernii, după declanşarea războiului din Ucraina şi toate restricţiile impuse?". Este foarte adevărat că, în viaţă, ai şi o doză de noroc. Europa a avut o mare doză de noroc, cu o iarnă uşoară, dar este bine dacă înţelegem că, de fapt şi de drept, ce s-a întâmplat în iarna asta ne-a câştigat timp, iar timpul este foarte important.

"Acele temeri pe care le aveau anumiţi analişti nu se confirmă"

Atunci, putem cumva, anul acesta, să ne pregătim mai bine, avem şi mai multe elemente şi mai multe instrumente. Eu aş zice să nu mizăm pe faptul că iarna următoare va fi la fel de ușoară ca iarna aceasta. Acum, pe de altă parte, la nivel politic, dacă ne uităm unde suntem în această perioada de criză, eu mă uit la câteva elemente. Da, este foarte adevărat, Europa se pare că a putut să supravieţuiască fără cantităţile imense (n.r. de gaz din Rusia), pentru că criza ne-a prins undeva cu 60% din exporturile de gaze ale Rusiei care veneau către Europa. Este o reducere dramatică, în momentul de față, dar să nu uităm că ne pregătim pentru o iarnă în care s-ar putea să vedem zero gaze din Rusia şi este un lucru pe care trebuie să îl ţinem minte.

Vedem, totuşi, în condiţii de criză la nivel global, MW din regenerabile adăugaţi la producţie. Asta înseamnă că acele temeri pe care le aveau, la un  moment dat, anumiţi analişti - că se va încetini tranziţia energetică - nu se confirmă. Dacă ne uităm şi cumulăm şi cu măsurile pe care le ia Comisia Europeană, vedem că, de fapt, şi new market design se duce cumva către un mixt, o creştere a mix-ului regenerabilelor şi a energiilor curate în total consum, vedem că mașinile electrice cresc vertiginos în vânzări, eficiența energetică devine tot mai importantă şi investițiile în eficienţă energetică au crescut. Şi aici cred că România poate să facă mai mult.

"Trebuie să ne mobilizăm pentru că timpul joacă în favoarea ta"

Ne uităm şi noi un pic la comportamentul consumatorilor, din datele INS. Cred că observăm o anumită reducere, dar, din nefericire, cred că o mare parte vine din întreruperi ale activităţilor economice şi asta nu este neapărat de dorit. Trebuie să găsim o metodă prin care să producem la fel de mult, cu mai puţină energie și aici ştiu că sunt multe proiecte pe eficiență energetică, care se pot finanţa din fonduri guvernamentale sau europene şi cred că trebuie să facem un pic mai mult aici, în sensul în care să conştientizăm, la nivelul consumatorului, în special cel industrial, că trebuie să facă mai mult pe eficiență.

Vedem, în Europa, că au crescut foarte mult pompele de căldură. Trebuie să ne gândim şi în România dacă nu ar trebui să facem un pic mai mult în zona asta. Vedem că revine foarte puternic energia nucleară.Sunt două elemente pe care România le are pe agendă.  Îmi doresc sa prindem fereastra asta de oportunitate - atât offshore, Marea Neagra, gazele naturale, cât si ce ne dorim pe energie nucleară.  Trebuie să ne mobilizăm pentru că timpul joacă în favoarea ta până când nu o mai face", a spus Daniela Dărăban, în cadrul dezbaterii "Reinventarea pieței, soluție la criza energetică?", organizată de DC MEDIA GROUP. 

Dezbaterea integrală, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

- Image by wirestock on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel