Data publicării:
Și tu poți adopta un delfin. Vezi cum
Orice român poate deveni părintele adoptiv al unui delfin.
Organizația Neguvernamentală Ecologistă Mare Nostrum vine în sprijinul îndrăgitelor mamifere marine și organizează, începând de luni, 12 mai 2014 și până la sfârșitul anului în curs, Campania națională "Adoptă un delfin".
Campania le oferă posibilitatea tuturor celor care iubesc delfinii, să-i adopte la distanță, cu o donație simbolică de 100 de lei pentru un an de zile sau 500 de lei pe viață, pentru persoanele fizice. Persoanele juridice pot adopta un delfin donând 500 lei pentru un an și 5.000 de lei pentru toată viața. În urma donației, părintele adoptiv va primi un certificat de adopție și va fi sprijini, astfel, reproducerea acestei specii aflate în dificultate.
"Din statisticile furnizate de Programul Monitorizarea și conservarea delfinilor de pe litoralul românesc al Mării Negre, pentru anul 2013, raport elaborat de ONG Mare Nostrum, numai anul trecut au fost înregistrate 65 de exemplare de cetacee eșuate la Marea Neagră. În 2012, numărul lor a fost aproape triplu – 177 de exemplare. De aceea, dorim să continuăm și în acest an, programele de conservare a delfinilor de pe coasta Mării Negre, prin obținerea de fonduri directe în acest scop. Anul trecut campania națională s-a bucurat de un real succes, iar în acest an ne-am propus, cu ajutorul dumneavoastră, să investim și mai mult în măsuri care să vizeze reducerea eșuărilor", declară director executiv Mihaela Cândea, ONG Mare Nostrum.
Donația se poate face direct la sediul ONG Mare Nostrum din mun. Constanța, Bd. 1 Decembrie, nr. 3, bl. F17, sc. A, ap. 3 sau prin virament bancar: ING Bank: RO61INGB000099992351287, Beneficiar: ONG Mare Nostrum, Cod fiscal 7015190, specificând: Donație campania "Adoptă un delfin". Mai multe informații găsiți pe website-ul www.marenostrum.ro sau la adresa de e-mail [email protected].
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News