Dan Barna îi cere demisia Gabrielei Firea
Preşedintele USR, Dan Barna, şi preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, au cerut vineri demisia primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, după decizia Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale.
"Gabriela Firea este singurul vinovat pentru acest dezastru. (...) Nu mai are căderea morală să fie reprezentantul bucureştenilor", a spus Wring. Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale, a anunţat Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat.
"Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei", a precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News