Data publicării:
I-au dat test de inteligență lui Gigi Becali. Vezi rezultatul!
Șefii penitenciarului Poarta Albă au dat teste de inteligență unor deținuți, printre care și Gigi Becali.
Comisia Penitenciarului de la Poarta Albă a selecţionat un nou lot de deţinuţi care să lucreze la Academia lui Gică Hagi. În acesta s-a aflat şi Gigi Becali. Conducerea i-a supus pe puşcăriaşi la mai multe teste de inteligenţă, pentru a afla IQ-ul fiecăruia.
Conform surselor FANATIK.RO, patronul Stelei are cel mai ridicat IQ dintre cei zece deţinuţi selecţionaţi şi urmează să fie şef de echipă la Academia "Regelui". În aceste condiţii, sînt şanse foarte mari ca, în cel mai scurt timp, Gigi Becali să iasă la muncă şi să scape, pentru cîteva ore pe zi, de viaţa de la Poarta Albă.
Traian Băsescu a refuzat cererea de grațiere a lui Gigi Becali, săptămâna trecută, însă a refuzat să vorbească despre motivul pentru care a luat această decizie.
Întrebat de ce nu l-a grațiat pe Gigi Becali, preşedintele Traian Băsescu a răspuns: "Am dat explicaţia în comunicat".
Totuși, în comunicatul de presă nu sunt date explicații- "Președintele Traian Băsescu a decis neacordarea grațierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a domniei sale. Decizia domnului președinte Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului grațierii".
Becali i-a răspuns, de după gratii: "Îi mulţumesc lui Traian Băsescu că nu m-a graţiat. Rămân demn şi ţin mereu sabia sus".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News