Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Huşi şi forţe suplimentare trimise de la Vaslui efectuează luni căutări pentru depistarea unui bărbat care a încercat, duminică după-amiaza, să agreseze sexual două fetiţe în vârstă de 8, respectiv 5 ani, în scara unui bloc.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, mama uneia dintre fetiţe a depus plângere, iar momentan sunt efectuate căutări pentru identificarea suspectului.
Toată poliția din Huși CAUTĂ pedofilii
"În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Tot efectivul Poliţiei municipiului Huşi a fost scos în stradă pentru căutări. În sprijin au fost trimise forţe suplimentare de la Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Imediat după incident, mama uneia dintre fetiţe a transmis un mesaj pe o reţea de socializare, cerând sprijin pentru identificarea bărbatului respectiv, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva