Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Hurduc: Conectivitatea, punctul central al schimburilor economice şi comerciale în sud-estul Europei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc, a participat, la Sarajevo, la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), prilej cu care demnitarul român a subliniat că, prin promovarea digitizării şi a conectivităţii împreună cu dezvoltarea cercetării şi inovării, UE şi regiunea sud-est europeană pot îmbunătăţi competitivitatea economiei şi a industriei.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Cercetării şi Inovării, ministrul Nicolae Hurduc a arătat că Preşedinţia română a Consiliului de Miniştri al UE a inclus, printre priorităţile sale, conectivitatea, "care trebuie să reprezinte punctul central al schimburilor economice şi comerciale în regiune, inclusiv între regiune şi UE".

De asemenea, demnitarul român a punctat că obiectivul fundamental de politică externă al României faţă de Europa de Sud-Est îl reprezintă asigurarea condiţiilor pentru ca întreaga regiune să ajungă să facă parte din structurile europene şi euro-atlantice în conformitate cu aspiraţiile acestor ţări.

"În mandatul la Preşedinţia Consiliului UE, România a acordat o importanţă deosebită avansării procesului de extindere, ca o condiţie prealabilă pentru stabilitatea, securitatea şi prosperitatea regiunii şi a întregului continent european. În toate demersurile întreprinse în sprijinul extinderii în timpul mandatului României, am fost ghidaţi de convingerea că aceasta este una dintre cele mai de succes politici ale UE, cu o puternică putere de transformare pentru societăţi şi economii", a declarat Hurduc, conform sursei citate.

Oficialul român a caracterizat cooperarea regională drept un instrument esenţial pentru susţinerea efortului de integrare europeană, "având capacitatea de a proiecta puterea sa reformatoare în ceea ce priveşte standardele şi valorile comune în regiune". El a reiterat importanţa pe care România o acordă comunicării strategice a UE în regiune, a evidenţiat "atenţia particulară" pe care Bucureştiul o acordă evoluţiilor din Republica Moldova şi a felicitat autorităţile de la Chişinău pentru depăşirea crizei politice şi învestirea noului guvern.

Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) a fost organizat de Bosnia şi Herţegovina, în calitate de Preşedinţie-în-exerciţiu a SEECP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel