Hunedoara: Performanţele extreme ale bibliotecarului Avram Iancu, prezentate în volumul 'Schimbarea eşti tu'
Bibliotecarul Avram Iancu, apreciat pentru performanţele sale în domeniul sporturilor extreme, şi-a lansat marţi, la Deva, volumul 'Schimbarea eşti tu', cartea prezentând întâmplări şi aspecte inedite trăite la traversarea înot a Canalului Mânecii, a fluviului Dunărea sau atunci când acesta a luat parte la ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord.
Potrivit autorului, cartea a văzut lumina tiparului la cinci ani de la prima sa încercare de a cuceri înot Canalul Mânecii, pe 7 august 2014, de atunci polisportivul din Petroşani fiind implicat în mai multe evenimente unice, cum au fost cele 60 de zile de înot de la Sulina la Istanbul, care au cumulat 680 de kilometri de-a lungul ţărmului Mării Negre, sau efortul făcut pentru a termina ultramaratonul '6633 Arctic Ultra' pe locul al treilea.
'Întreaga mea poveste a plecat dintre rafturile Bibliotecii Municipale Petroşani, în urma lecturării unei cărţi. După cinci ani de aventură extremă prin apele învolburate ale lumii, am considerat că este bine ca aceste poveşti să se întoarcă acolo de unde au plecat, adică pe rafturile bibliotecilor. Am dorit să scriu această carte pentru că aceste călătorii sunt interesante, dar, mai mult decât atât, m-am văzut antrenat şi într-o călătorie spirituală transformaţională', a declarat Avram Iancu.
El a arătat că titlul cărţii reflectă puterea omului de a face o schimbare prin forţele proprii, dacă se doreşte ca mediul în care trăim să fie unul mai bun. 'Degeaba reuşim performanţe notabile, dacă nu vom face împreună o schimbare adevărată nu vom putea să visăm la mai binele pe care ni-l dorim cu toţii', a conchis Iancu. Volumul 'Schimbarea eşti tu' a apărut la Editura Măiastra din Târgu Jiu şi a fost editat în 2.400 de exemplare. Cartea va fi lansată pe 12 august şi în Bucureşti, la Librăria 'Luceafărul'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News