Hunedoara: 11 persoane, între care 3 copii, intoxicate cu fum într-un incendiu
Unsprezece persoane, între care trei copii şi o gravidă, au fost transportate vineri la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului municipal din Hunedoara, cu forme uşoare de intoxicaţie cu fum, după ce în blocul în care locuiau a izbucnit un incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Incendiul a avut loc într-un apartament dintr-un bloc din Hunedoara, iar din cauza cantităţii mari de fum degajate pe casa scării pompierii au evacuat 27 de persoane, între care 14 copii. 'Dintre acestea, şapte adulţi, o gravidă şi trei copii intoxicaţi uşor cu fum şi cu atacuri de panică au fost transportaţi la UPU Hunedoara', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
La faţa locului au intervenit cinci ambulanţe, patru maşini de stins incendii şi o autospecială de transport victime multiple. Pompierii militari au lichidat incendiul în câteva minute, focul manifestându-se în interiorul unui apartament în care se aflau diverse obiecte ce s-au aprins de la flăcări. Din cauza incendiului, s-au degradat instalaţiile electrice de pe casa scării şi au fost afectate uşile de la apartamentele învecinate celui în care a apărut focul. Pompierii militari vor stabili cauza care a dus la producerea incendiului, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News