Hrana viitorului: alimente printate 3D
Imprimanta 3D ar putea deveni, în viitor, indispensabilă din orice bucătărie, având în vedere că NASA finanţează un proiect de cercetare cu 125.000 de dolari care urmăreşte printarea 3D a alimentelor din prafuri şi uleiuri pentru a asigura necesarul de hrană.
Potrivit qz.com, inginerul Anjan Contractor are un proiect care presupune crearea unui anumit tip de alimente care să poată fi folosite în timpul misiunilor spaţiale de lungă durată, precum cea spre Marte, scrie descopera.ro.Contractor are, însă, speranța că tehnologia sa se va adresa și unui public mai larg, în viitor, în condițiile în care resursele de hrană pentru întreaga populație a globului vor deveni insuficiente.
Inginerul își imaginează sfârşitul erei în care oamenii aruncă mâncarea deoarece sistemul de printare 3D va utiliza pudră cu termen de valabilitate 30 de ani şi care nu necesită păstrarea la temperaturi scăzute. Prin urmare, cartuşele folosite în printare, care vor conţine zaharuri, carbohidraţi complecşi proteine sau alte substanţe organice esenţiale, vor putea fi utilizate până la epuizare înainte ca noi să le înlocuim. Fiind vorba de pudre, sursele calorice ar putea fi reprezentate de orice lucru comestibil care conţine moleculele organice potrivite, chiar și de insecte.
„Cred că sistemul de alimentaţie actual nu va putea susţine 12 miliarde de oameni. Prin urmare, în cele din urmă, va trebui să ne schimbăm percepţia referitoare la ceea ce considerăm a fi hrană”, a explicat Contractor.
În prezent, Contractor lucrează la „imprimanta de pizza”, care momentan este un prototip aflat în stadiu iniţial de dezvoltare, deoarece ea poate fi tipărită în straturi distincte.
Specialistul susţine că fiecare reţetă va fi, de fapt, un software care îi va spune imprimantei ce fel de amestecuri trebuie să facă, în cantităţi şi câte straturi să printeze, iar unul dintre avantajele majore ale imprimantei 3D pentru hrană este că poate oferi o nutriție personalizată, în funcție de nevoile dietetice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News