Potrivit sursei citate, vineri, în jurul orei 13.00, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul poliţie la o adresă din localitate, pentru soluţionarea unui incident.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au fost întâmpinaţi de către apelant care le-a spus că în autoturismul său a observat o persoană care încearcă să sustragă diverse bunuri. Militarii s-au apropiat de vehicul, iar în interiorul acestuia au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani, care încerca să sustragă diverse bunuri. Autoturismul a fost verificat de către proprietar, care a constatat că nu îi lipseşte nimic. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei unde i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, precizează sursa citată.
În aceeaşi zi, la ora 14.30, un apel la 112 reclama un alt incident în municipiul Tecuci, transmite Agerpres.
Dispeceratul poliţiei a direcţionat echipajul de jandarmerie, iar la faţa locului aceştia au luat legătura cu apelantul care le-a spus că un bărbat a încercat să sustragă un topor din curtea casei.
Bărbatul în cauză a fost depistat de către jandarmi, acesta fiind aceeaşi persoană pentru care a fost întocmit actul de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cu numai o oră înainte, arată IJJ Galaţi.
Şi de această dată bărbatul a fost condus la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit un nou proces verbal de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto