Data publicării:

Hotelul Express din Predeal, scos la vânzare pentru 15 milioane de lei. De ce a luat CFR Marfă această decizie

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
foto: CFR Marfă
foto: CFR Marfă

CFR Marfă a demarat procesul de valorificare a activelor neutilizate în transportul feroviar de mărfuri, în vederea restituirii ajutorului de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană. Unul dintre aceste active este Hotelul Express, situat în inima stațiunii Predeal.

Hotelul este scos la vânzare la un preț de pornire de 15 milioane de lei, la care se adaugă TVA, iar acesta se află în prezent sub sechestru ANAF. Este parte a unei strategii ample prin care CFR Marfă încearcă să-și optimizeze activitatea și să-și echilibreze finanțele.

"Deoarece CFR Marfă se află în situaţia de a restitui un ajutor de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană, societatea desfăşoară un proces amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri. Astfel, în conformitate cu articolul 248 din Codul de Procedură Fiscală, CFR Marfă a decis să valorifice toate activele care nu au o utilitate directă în activitatea de exploatare, inclusiv spaţiul hotelier deţinut în staţiunea Predeal", potrivit unui comunicat al transportatorului feroviar de marfă preluat de Agerpres.

În ce stadiu e hotelul

Hotelul, integrat în circuitul turistic din 2014 și clasificat la 3 stele, se compune din 23 de camere duble, patru apartamente și două camere triple. Acesta dispune de un restaurant cu o capacitate de până la 60 de persoane, o bucătărie complet echipată, o sală de conferințe cu locuri pentru 60 de participanți, o sală de fitness și spații administrative.

Cu o suprafață arhitecturală de aproximativ 2.500 de metri pătrați, structura hotelului cuprinde demisolul, parterul, două etaje și o mansardă. Datorită facilităților sale, hotelul este potrivit pentru vacanțe individuale, tabere sau întâlniri de afaceri. Sala de conferințe este ideală pentru organizarea de workshop-uri, congrese, training-uri, ședințe, prezentări sau lansări de produse.

De asemenea, pentru cei interesați de activități în aer liber, hotelul poate servi ca punct de plecare pentru drumeții montane, schi sau snowboarding în sezonul rece, sau pentru excursii de descoperire a zonei.

Se naște Carpatica Feroviar

În contextul în care CFR Marfă, compania care deține hotelul, se confruntă cu datorii care depășesc 4 miliarde de lei, se propune înființarea unei noi companii mixte, Carpatica Feroviar, care va prelua unele din responsabilitățile de transport strategic ale statului român. Această mutare vine în contextul unui proces mai larg de restructurare a sectorului feroviar, iar Hotelul Express din Predeal se regăsește acum printre activele pe care CFR Marfă încearcă să le valorifice pentru a-și echilibra finanțele.

"Asigurarea transportului de marfă pe cale ferată reprezintă un serviciu de interes strategic, sincopele în funcţionarea acestuia generează perturbări grave în funcţionarea principalelor ramuri economice de activitate. Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 - 2023 (pandemia covid-19, criza energetică, alimentară şi a transporturilor, precum şi conflictele din apropierea graniţelor) au accentuat nevoia investiţiilor în sectorul feroviar, respectiv importanţa existenţei unui operator feroviar de stat, apt să execute necondiţionat toate transporturile necesare, conform cerinţelor agreate la nivelul României din UE şi NATO.

Statul român are obligaţia de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene C(2020) 1115 final din 24.02.2020 (în continuare, Decizia), acordat Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă 'CFR Marfă' SA (denumit în continuare CFR Marfă). Nerecuperarea urgentă a ajutorului de stat (2,6 miliarde lei + dobânzi) poate conduce la costuri accesorii a căror valoare poate mări considerabil suma declarată ca ajutor de stat. Ţinând cont de situaţia în care se regăseşte CFR Marfă, faţă de care obiectivul principal al statului român este rambursarea ajutorului de stat ilegal şi punerea în aplicare a Deciziei, se creează nevoia înfiinţării unei noi companii viabile de interes strategic, pentru deservirea nevoilor de apărare a ţării. Orice întârziere în adoptarea măsurilor prezentate poate periclita activitatea de transport feroviar de marfă şi poate afecta decisiv industriile direct dependente de resursele deţinute, iar, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a Deciziei C(2020) 1115 final a Comisiei Europene, creşte riscul declanşării procedurii de infringement faţă de statul român", se arată în nota de fundamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel