Data publicării:
Horoscop weekend 24 - 25 august. Zodia ajutată de careul Venus-Marte. Alții sunt plini de aroganță: vi se pare că vi se cuvine
Acest weekend se anunță cu multe... trăiri aprinse și controversate.
”Intrarea Soarelui în Fecioară ne face mai harnici, mai simpli, mai modești. Vineri, însă, am avut un careu Venus - Marte, ceea ce duce la exces de zel și nemulțumire permanentă. Vrem mai mult. Nu ne ajunge, nici amoros, nici financiar. Venus în Fecioară e critică, selectivă și pragmatică, iar Marte în Gemeni zice: dă-o încolo de treabă, cucoană, hai să ne aventurăm, să riscăm, că o viață avem. Mai avem și un sextil între Mercur retrograd și Marte, așa că avem și curajul de a spune ce n-am spus mult timp, fie pe plan amoros, fie, iată, din alte puncte de vedere” a spus astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu, în horoscopul pentru vineri și weekend.
Iată ce aduce acest weekend, pe scurt pentru fiecare zodie:
Berbec
Marte, guvernatorul tău, e provocat de Venus. Să rupi ușa și să te duci să te distrezi, ar fi perfect. Doar că vrei să faci asta prin scurtături. Vei avea parte de disensiuni, de scandaluri, de nemulțumiri, de mesaje, mail-uri, ca la copiii de grădiniță.
Taur
Venus, guvernatoarea ta e în casa a cincea, provocată de Marte, din casa a doua. Cu ce vine weekend-ul acesta? Cu cheltuieli aiurea și cu dorința de a demonstra.
Gemeni
Marte e în semnul vostru, iar Venus în casa a șaptea. Acțiunile voastre s-ar putea să nu fie acceptate de familie, să fie comentate. Trebuie să înțelegeți că oamenii au voie să se exprime. S-ar putea să face reproșuri, dar care ascund alte lucruri în spate.
Rac
Nu e aspectul prea plăcut, pentru că vă treziți cu lucruri care trebuiau spuse acum mult timp. Răniți sau vă răniți. La început a fost cuvântul, nu mai poți retrage vorba spusă.
Leu
E un weekend în care nu prea vă găsiți locul. Vă lipsește ceva, dar trebuie să vă gândiți la voi, cum să eficientizați toate activitățile. Trebuie să vă vedeți de ale voastre și să fiți foarte zgârciți.
Fecioară
S-ar putea să dați dovadă de un surplus de aroganță, de vanitate, să vi se pară că vi se cuvine. Dintr-odată, oamenii dragi o să vă spună că nu mai puteți de dragul vostru. E bine să ne lăudăm și să avem încredere în noi, dar să avem grijă unde este exces de zel.
Balanță
Să fiți cât mai flexibili și să acceptați. Cu cât luptați împotriva unei situații, cu atât pierdeți timp mai mult. Victimizați-vă puțin, dar faceți ca ceilalți. O să vă vină și vouă rândul să dați ordine și să setați tendințe.
Scorpion
Prietenii sunt buni, dar veți avea tendința să le spuneți probleme avute pe plan personal, cu privire la care ar trebui să vă limitați, mai ales când sunt parțial imaginare.
Săgetător
Pe voi vă ajută acest careu, Marte în casa a șaptea mai agită spiritele pe plan relațional. Trebuie să nu-i dați pe ceilalți la o parte pe criterii absurde și superficiale. Fiți mai profunzi, mai autentici, mai ancorați în viață. Mare grijă la excesul din zona online.
Capricorn
Culmea e că, deși sunteți serioși, careul acesta vă poate predispune la un nivel de superficialitate mai crescut. Recomandarea e să fiți cât mai sinceri.
Vărsător
Sunteți nemulțumiți relațional, chiar dacă vă aduce partenerul luna de pe cer, apoi financiar vi se pune pata pe ceva. Să vă veți lungul nasului, sunt momente în care exagerăm.
Pești
E momentul în care nu poți să împaci și capra, și varza. Nici nu încerca, că-ți iese prost.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News