Data publicării:
Horoscop, sâmbătă, 7 august 2021
Horoscop. Careul dintre Soare și Uranus va da multe planuri peste cap. Ne pregătim de Luna Nouă în Leu.
Berbec
Faci tot posibilul să ai mai mult timp pentru tine. Vrei să te simți util, dar parcă i-ai lăsa pe cei dragi să se descurce și singuri.
Taur
Nu uita totuși că este sâmbătă! Adică, astrele îți recomandă să te bucuri de orice moment petrecut alături de familie.
Gemeni
Ziua poate aduce multe noutăți. Vei intra în vorbă cu persoane la care nu te-ai fi gândit. Călătoriile vor fi pline de surprize.
Rac
Vei fi dispus să cheltuiești mai mulți bani. Unele discuții cu apropiații te vor convinge. Ba chiar poți ajuta pe cineva financiar.
Leu
Cu Soarele, Luna și Mercur în semnul tău te vei simți îndreptățit să faci și să ceri multe. Uranus îți poate zăpăci programul zilei.
Fecioară
Nu prea vei fi în apele tale. Da, oamenii te vor vedea zâmbăreț, dar tu vei resimți oboseala și vei dori să stai cât mai retras.
Balanță
Prietenii nu se țin de cuvânt și s-ar putea să fii nevoit să îți umpli ziua cu activități. Dacă te vei victimiza, nu vei obține nimic.
Scorpion
Familia așteaptă ca tu să iei niște decizii importante. Tu ai vrea să fie bine pentru toată lumea, dar va fi greu să îi împaci pe toți.
Săgetător
Este o zi nemaipomenită pentru a vizita locuri noi. Turismul este activitatea care îți va încânta cu adevărat ziua.
Capricorn
Viața altora nu te privește, dar se pare că apropiații țin morțiș să îți spună cele mai recente întâmplări. Te va dezamăgi această atitudine.
Vărsător
Partenerul are ultimul cuvânt în orice ai face. Ești plictisit, așa că nici nu mai încerci să îi ceri argumente sau explicații.
Pești
Ziua va fi plină. Pe lângă lista de activități planificată, vor mai apărea și altele, destul de provocatoare. Nu vei avea timp nici să respiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News