Balanţă
Conflictul pluteşte în aer astăzi şi cea mai bună modalitate să îl eviţi este să previ orice subiect de discuţie fierbinte cu prietenii, familia, sau colegii de muncă. Dacă cineva menţionează ceva ce te-ar putea irita, ieşi din acea discuţie înainte ca ea să escaladeze. Dacă poţi, o plimbare prin oraş ţi-ar prinde bine. Dacă nu, spre seară rezervă-ţi un timp singur, pentru a face planuri de viitor.
Scorpion
Nu e indicat să te grăbeşti astăzi, orice ai de făcut. Lâncezeala aceasta ar putea să nu le fie pe plac celor din jur, sau prietenilor care te-au chemat alături de ei la o competiţie sportivă, dar nu le da atenţie, altfel îţi faci rău. E o zi numai bună să dai câteva răspunsuri la întrebările esenţiale pe care ţi le pui.
Vezi și: EXCLUSIV ZODIA cu avantaj la final de iulie. E, însă, o decizie pe care trebuie să o amâne
Săgetător
În lupta perpetuă pe care o duci pentru a ajunge în vârf, astăzi ţi se recomandă să rămâi politicos şi amabil. Sunt şanse de beneficii financiare de la prieteni apropiaţi, sau de la rude, dacă foloseşti înţelept complimentele. Dacă începi un nou proiect, analizează cum te va face el să te simţi, nu ce câştiguri îţi aduce.
Capricorn
Capricornii încep să se plictisească de rutina zilnică, aşa că încep să amestece un pic lucrurile. Încercați ceva nou, creativ, petreceți mai mult timp cu prietenii sau mergeţi la cinema pentru a urmări filmul preferat. Ruperea ritmului vă va ajuta să vedeți soluții la problemele mai dificile cu care vă confruntaţi şi pentru care încă nu aveţi nicio rezolvare. Această după-amiază poate aduce amintiri sau oameni din trecutul tău.
Vărsător
Astăzi, Vărsătorii trebuie să aibă mai multă grijă de ei. În caz contrar, oboseala fizică şi intelectuală vă pot îmbolnăvi. Nu ezitați să cereți ajutor de la prieteni sau colegi. E greu să rezolvaţi singuri tot. Spre seară, există o mare probabilitate să vă întâlniţi cu o persoană specială. S-ar putea să fie jumătatea voastră, marea iubire.
Pești
Peştii primesc veşti bune despre un potenţial angajator. Vreţi să vă schimbaţi locul de muncă, iar astăzi s-ar putea să fie ziua cea mare. Tot astăzi, luaţi decizia să adoptaţi un stil de viață mai sănătos. Luați în considerare adăugarea salatelor în meniu şi evutaţi pe cât posibil ascensorul. Urcaţi şi coborâţi scările, e mai sănătos!
Citește mai multe pe observator.tv
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă