Data actualizării:
Data publicării:

Horoscop, luni, 24 iulie 2023

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune
Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop zilnic. Mercur careu Uranus. 

Pe 24 iulie, avem un careu Mercur-Uranus. Mercur în Leu ne aduce curajul de a vorbi, de a spune ceea ce gândim, de a crea și de a acționa „cu tupeu” acolo unde există o bază solidă. Uranus este planeta surprizelor, a scenariilor la care nu te-ai fi gândit. Ce produce careul dintre acești doi aștri? Gândirea și comunicarea noastră de azi vor fi cel puțin surprinzătoare. Cuvintele noastre provoacă uragane și gesturi neașteptate. Dar și soluții inventive! Să notăm în această zi ideile care ne vin, cine știe ce poate ieși din asta, ceva genial ar putea apărea la suprafață.

Berbec

Marte vrea să fii mai harnic, iar Mercur își dorește să și spui lumii ceea ce tu faci. Adică să te ocupi și de fapte și de vorbe. 

Taur

S-ar putea ca unele replici ale membrilor familiei să nu fie neapărat pe placul tău. Și vei avea tendința de a te răzvrăti. 

Gemeni

Vorbești mult și nu te poți opri. De parcă ai fost tăcut pentru câteva zile. Mintea va fi la viteza maximă, îi vei uimi pe apropiați. 

Rac

Vorbele costă și tu vei vedea pe pielea ta acest lucru. De aceea, ai face bine să nu exagerezi cu promisiunile. 

Leu

Astăzi nu vei suporta deloc să ți se îngrădească libertatea, mai ales la serviciu. Vei reacționa imediat și nu tocmai plăcut. 

Fecioară

Ai tot felul de idei spontane. Însă nu este momentul să le și pui în aplicare. Unele dintre ele chiar nu se potrivesc cu viața reală. 

Balanță

Prietenii te zăpăcesc. Spun una, fac alta. Și nu știi dacă să mai crezi în promisiunile lor. Este cazul să te bazezi pe tine. 

Scorpion

Relația ta cu autoritățile va fi una destul de complicată. Și te vei agita degeaba. Cel mai bine ar fi să nu intri în discuții contradictorii. 

Săgetător

Vei avea surprize în timpul oricărui drum. Și cum vei fi mai uituc, ar fi bine să te asiguri din timp. Evită prejudecățile. 

Capricorn

Orgoliul inflamat îți poate provoca pierderi pe multe planuri. De aceea, ar trebui să încerci să îți controlezi fricile. 

Vărsător

Orice spune partenerul te scoate din sărite. În plus, pare că nu conștientizează aportul tău. Nu este cea mai bună zi pentru a de demonstra ceva. 

Pești

Apar situații neprevăzute la serviciu. Astrele îți recomandă să nu te aștepți să fie doar după cum îți dorești tu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel