Data publicării:
Horoscop, joi, 5 iulie 2018
Horoscop.
BALANȚĂ
Nu te juca aşa cu resursele pe care le ai la dispoziţie, pentru că ai tendinţa de a le risipi, fiind mult prea sigur pe ele. Uneori, te poţi trezi fără nimic în coş, dacă eşti neatent cu ce ai adunat. Ştiai că ai nişte bani în sertar?
Erai sigur că te poţi baza pe sprijinul şi contribuţia unui coleg? Credeai că mai ai câteva zile pentru a termina un anumit proiect? Ei bine, mai verifică o dată, pentru că între timp, fără să-ţi dai seama, acestea s-au mai împuţinat!
Din când în când mai trece în revistă ceea ce ai, ca să nu te trezeşti cu surprize exact când vine momentul investiţiilor.
SCORPION
E o zi în care să nu faci nimic complicat sau obositor, ci să te apleci mai mult asupra nevoilor tale profunde. E un moment bun să te opreşti din orice efort fizic sau mental şi să asculţi ce îţi transmite vocea ta interioară.
Probabil, prins în iureşul atâtor evenimente cotidiene, nu s-a mai făcut auzită demult, şi ai acum uimirea să descoperi câte lucruri ai trecut pe linie secundară, deşi vocea aceea interioară ţi-a vorbit întruna.
Dar cum s-o auzi în asemenea stres de zi cu zi? Acum ai starea potrivită pentru a sta de vorbă cu tine însuţi şi ce poate fi mai potrivit decât să te relaxezi ascultând muzică, meditând, scriind sau citind, pentru că aşa îţi auzi cel mai bine gândurile.
SĂGETĂTOR
Starea ta emoţională este schimbătoare, dar nu sunt semne de sensibilitate sau de capricii, ci pentru că reuşeşti să te adaptezi uşor oricărei situaţii. Te pliezi perfect pe fiecare aspect al vieţii precum apa care ia forma vasului în care este turnată.
Mare flexibilitate în modul tău de a te comporta de la o oră la alta, de la o stare la alta, ceea ce dă dovadă de un talent de a ţine cont de mediul în care te afli, de starea celui din faţa ta.
Dacă cineva drag e trist, tu îi ridici moralul, dacă o situaţie pare dezechilibrată, torni tu acolo câteva picături pentru a restabili normalitatea.
CAPRICORN
Ceea ce faci acum cu entuziasm şi energie pozitivă evoluează ca la carte, încât vei ajunge repede la rezultatele visate. Încearcă să mai atragi şi pe alţii în barca ta, pentru că ai mare nevoie de susţinere, de îmbărbătare, de o motivaţie, şi acestea vin doar prin intermediul unor tovarăşi veseli, optimişti, care îţi ridică moralul.
Când îi vezi pe ei atât de entuziasmaţi, nu poţi sta pe margine şi nici nu poţi vedea doar piedicile. Molipseşte-te de energia lor pozitivă, pentru că e o atitudine de învingător, aşa cum ai şi tu nevoie pentru a atinge mai repede victoria care se conturează la orizont. Nu e departe!
VĂRSĂTOR
Tu eşti ca meşterul Manole sau ca un inventator care face şi reface acelaşi experiment, iar şi iar, până când ajunge la rezultatul dorit. Ca atare nu pretinde să ajungi din prima încercare acolo unde ţi-ai propus, pentru că vor fi multe ratări până la roadele visate.
Important e să înveţi mereu ceva util din fiecare hop prin care treci, deci, dacă nici azi nu-ţi iese, nu te bosumfla şi nici nu renunţa. Verifică unde ai greşit şi ce ai învăţat nou din acest experiment, ca să aplici la viitoarea încercare.
Nici următoarea nu e de succes? Nu-i nimic, eşti încă elev la un curs de perfecţionare, dar la final vei fi mândru de tine!
PEȘTI
Emoţiile tale cresc în intensitate pentru că se apropie din ce în ce mai mult un eveniment care naşte stări ciudate în interiorul tău. Ca tracul actorului dinaintea ieşirii în scenă. Ca emoţia de dinaintea primei întâlniri.
Un soi de teamă, ca atunci când trebuie să apari în faţa unui juriu care urmează să-ţi estimeze cunoştinţele. Tu oricum eşti o zodie eminamente emoţională şi ai trăiri extrem de puternice, dar azi trebuie să le canalizezi într-o direcţie constructivă, ca să nu te apuce plânsul când ţi-e lumea mai dragă sau să aluneci în depresie când ar trebui să fii cel mai stăpân pe tine. Pregăteşte-te sufleteşte!
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News