Data publicării:

Horoscop, joi, 13 februarie 2025

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Astrolog Daniela Simulescu
Astrolog Daniela Simulescu

Horoscop zilnic. Ne apropiem de ieșirea lui Mercur din Vărsător.

Energia Lunii Pline din Leu se disipează treptat. Unii dintre noi vom resimți în continuare efectele careului Soare-Uranus, adică ne va lipsi total predictibilitatea. Mercur se pregătește să părăsească semnul Vărsătorului, deci este posibil ca unii nativi să ia decizii pe ultima sută de metri și unele mai șocante. 

Berbec/Ascendent în Berbec

Treburile gospodăriei îți vor ocupa mai mult timp decât te-ai fi așteptat. Cel mai bine ar fi să comunici asta cu prietenii care au nevoie de tine.

Taur/Ascendent în Taur

Unele discuții de la locul de muncă vor avea un impact serios asupra ta. Încă nu este cazul să iei decizii sau să faci promisiuni șefilor sau colegilor.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Apropiații nu vor fi de acord cu atitudinea ta exagerat de moralistă. Simți nevoia să îi judeci pe cei din jur fără niciun motiv anume.

Rac/Ascendent în Rac

Socoteala de acasă nu se potrivește cu aceea din târg! Cel mai bine ar fi să te sfătuiești cu o persoană dragă înainte de a face investiții serioase.

Leu/Ascendent în Leu

Energia Lunii Pline de ieri se va simți și astăzi. Pui la suflet tot, te consumi enorm și bineînțeles, oboseala își va face simțită prezența.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Discuțiile cu un coleg te vor ajuta să înțelegi mult mai bine unele informații. Astrele îți recomandă să nu faci niciun exces de zel.

Balanță/Ascendent în Balanță

S-ar putea să te bazezi prea mult pe partener și acesta să fie indisponibil. Cu puțin efort, vei fi capabil să iei și tu deciziile pe care le-ai tot amânat.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Tensiunea de la locul de muncă îți priește. Reușești să vezi orice criză ca pe o mare oportunitate. Familia va avea nevoie de tine.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Nu se poate compara nimeni cu tine atunci când vine vorba de talent oratoric, dar s-ar putea să ai tendința de a vorbi mult și de a acționa prea puțin.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Nu te baza pe alții atunci când este vorba de partea financiară. Tu știi cel mai bine de ce anume ai nevoie, așa că trebuie să iei singur deciziile.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Mercur se pregătește să iasă din semnul tău. Vei avea o activitate mentală extraordinară. Opiniile tale vor fi destul de apreciate.

Pești/Ascendent în Pești

Unele fantome ale trecutului nu îți dau pace. Încearcă să nu îi judeci pe cei dragi după criterii superficiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel