Ne-am despărțit de prima lună din an, care a fost destul de plină de blocaje. Februarie începe în forță și aduce multe procese interioare. Avem prezente câteva aspecte dinamice, pe care le vom simți ca un duș rece. Însă, restul lunii va fi destul de liniștit.
Dar poate fi liniștea dinaintea furtunii, care să ne pregătească pentru luna martie. Aceasta va fi istorică din punct de vedere astrologic.
Pe 4 februarie, avem un careu între Soarele din Vărsător și Uranus din Taur. Acesta poate să provoace evenimente neașteptate sau schimbări de comportament al apropiaților. Nu îți face prea multe planuri.
De asemenea, duminică avem și o Lună Plină în Leu, pe 5 februarie. Vorbim despre un fenomen special, care poate aduce situații bizare, mai ales pentru nativii cu marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Te poți trezi în situații în care nu îți găsești locul, mai ales din punct de vedere relațional. Luna Plină o să fie și în Careu cu Uranus, așa că stările emoționale vor fi foarte fluctuante.
Rac/Ascendent în Rac
Luna Plină în Leu, de pe 5 februarie, reprezintă aspectul cel mai important pentru tine, fiindcă Luna este și guvernatorul tău. Ai grijă mare la bani! La cei pe care îi iei cu împrumut sau la cei pe care îi dai cu împrumut. Ține cont de banii pe care îi faci din salariu, dar și de cei pe care îi obții din alte fonduri.
Atenție și la negocieri și la certurile care apar din cauza banilor. Poți să și exagerezi în acest domeniu și să emiți numeroase judecați legate de finanțe. Pentru că Luna Plină este în careu cu Uranus din Casa a 10-a, ar trebui să te gândești la faptul că se poate schimba și situația ta financiară.
Ar fi bine să înveți să nu fii nici prea zgârcit, dar nici prea generos când se discută de aspectul financiar. Gândește-te la un mod de a te bucura de bani, nu doar de a-i folosi de dragul de a o face.
Balanță/Ascendent în Balanță
Guvernatoarea ta, Venus, este în tranzit prin Casa a șasea în aceste prime zile ale săptămânii și asta îți place. Muncești, te implici și găsești sens în ceea ce faci. Te dedici și ești implicat.
Undeva spre finalul săptămânii, Venus face un careu cu Marte și acolo începi să exagerezi. Să simți un exces de zel. Tot ce dă pe dinafară nu-i bun, iar asta poate fi observat în special de cei din jurul tău. Trebuie să înveți să găsești un echilibru, o armonie interioară. Vine un ușor dezechilibru pentru tine în următoarele zile.
În ceea ce privește Luna Plină în Leu de pe 5 februarie, cu cât te duci mai mult către ceilalți sau cu cât aștepți mai mult validarea lor, cu atât vei avea mai mult de pierdut. Este o nevoie de a demonstra săptămâna asta pentru tine. Culmea este că acest lucru nu te ajută, pentru că această dorință nu are în spate nimic în spate, așa că nu este recomandat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică