HOROSCOP 2024: Notează-ți data de 21 aprilie! Marea conjuncție Jupiter-Uranus îi va afecta pe nativii Taur, Scorpion, Leu și Vărsător. ”Te poți îmbogăți sau poți sărăci într-o secundă”
Astrologul Daniela Simulescu a vorbit despre marea conjuncție de anul acesta care va marca lumea.
În 21 aprilie 2024, lumea va fi marcată de marea conjuncție Jupiter-Uranus din Taur. Astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu, a spus, în emisiunea dedicată, că ”avem o ciocnire extraordinară, apare o idee genială, schimbări nemaipomenite, dar apar și schimbări care nu ne plac”. ”Ultima dată când cele două planete s-au întâlnit a fost în 1941” a punctat astrologul.
”De câte ori se repetă această conjuncție vrea să ne arate progresul făcut în anii care au trecut de când s-a întâmplat anterior” spune Daniela Simulescu, care anunță că Jupiter-Uranus în Taur ”vor schimba piețele financiare, vor schimba modul în care ne raportăm la bani”.
Astrologul mai subliniază că important este primul pas: ”Jupiter expandează totul, iar Uranus este precum un uragan: ai nevoie de un pas, de cel mai mic pas și-n momentul în care-l faci, te duci ca un uragan în altă parte”.
Pe de altă parte, când se întâlnesc cele două, Jupiter și Uranus, ”instabilitatea de pe piețele financiare este îngrozitoare” avertizează Daniela Simulescu: ”Te poți îmbogăți sau poți sărăci într-o secundă”.
Nativii Taur, Scorpion, Leu și Vărsător vor fi primii afectați de această conjuncție: ”Viața lor poate fi luată pe sus într-un mod neprevăzut” spune astrologul.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News