
Pe 20 noiembrie avem un sextil între Soarele din Scorpion și Pluto din Capricorn. Vom avea capacitatea de a ne folosi puterea interioară dacă nu ne vom grăbi. Este foarte important să nu facem compromisuri sau să alegem scurtături. O zi bună pentru persuasiune. De menționat că, în curând, și Marte va face sextilul cu Pluto.
BERBEC
Profesional, vei fi ajutat. Îţi vei canaliza energia altfel. Nu vei mai fi la fel de vocal, la fel de activ aşa pe faţă, ci vei alege o zonă mai pasivă, dar care te va ajuta mai mult.
TAUR
Relaţia cu partenerul se poate îmbunătăţi dacă alegi să ai o discuție cu el despre temele acelea care nu se spun repede, pentru care ai nevoie de timp să le poţi exprima.
GEMENI
Profesional, trebuie să alegeţi o altă abordare, aceea de a nu intra peste vieţile celorlalţi, de a le respecta limitele şi de a sta în banca voastră atunci când este ceva ce consideraţi că nu funcţionează. Nu este despre voi, ci despre ceilalţi.
RAC
Pentru cei care au avut probleme cu copiii, este o o zi nemaipomenită pentru a discuta cu partenerul şi pentru a găsi alte soluţii, alte planuri, alte idei pentru cei mici sau mari.
LEU
Nu ar strica să nu munciţi foarte mult astăzi şi să petreceţi mai mult timp cu familia. Veţi găsi înţelegere la colegi sau la şefi.
FECIOARĂ
Cuvintele voastre sunt nemaipomenite, astăzi. Cumva, au şi zona aceasta foarte practică, dar în acelaşi timp aveţi nişte replici spirituale nemaipomenite.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce nu a mai fost difuzată emisiunea „În gura presei”. Imagini cu Mircea Badea, surprinse în toiul nopții
- Sociologul Gelu Duminică: Boala de care sufăr e una tare ciudată. Habar nu am dacă o să apuc 47 de ani
- Reacția adorabilă a unui cățel din rasa Pomeranian care iubește să se joace în zăpadă / video
- Ești mai fericit dacă ai copii? Iată ce arată studiile
- Știați ce meserie a avut tatăl Mirelei Vaida?! Fratele ei și-a urmat părintele. „Îmi doresc foarte mult să îmi cresc și copiii în cultul ăsta”
- Postarea bulversantă, virală pe Facebook: M-au lăsat să mor, atât au putut ei face pentru mine. Am fost ucisă de medici, prieteni, rude, oameni care au tăcut
- Horia Brenciu a făcut 7 ore de la București la Brașov. ”Am simțit fiecare denivelare a Văii Prahovei. Fiecare gropiță!”
- Chirieac „traduce” scrisoarea USR transmisă Comisiei Europene după ce DNA a decis anchetarea Ioanei Mihăilă, Florin Cîțu și Vlad Voiculescu în dosarul vaccinurilor
- HOROSCOP 2024 Berbec. Surprize financiare! Mercur și Venus te susțin. Vezi previziunile complete
- Mutare importantă la vârful DNA! Chirieac: Mi se pare o știre foarte bună