Data publicării:
Brenciu, prima apariție la Antena 1 într-o nouă emisiune
Este o zi importantă pentru Horia Brenciu, o zi în care începe un nou drum.
Artistul este invitatul primei ediții "Happy Show", realizată de Serviciul Român de Comedie, miercuri seară, de la ora 20.30, la Antena 1. O seară care se anunță specială nu doar pentru Horia Brenciu, ci și pentru Toni Grecu, liderul SRC.
"În urmă cu vreo cinci ani, eram primul invitat la debutul pe ecran al SRC-ului. Tot un nou început este si cel de miercuri, 26 martie, de la ora 20.30, de la Antena 1. Practic, atât pentru mine, cât si pentru Toni, seara de miercuri constituie un... dublu debut. Toni Grecu este cel mai titrat om de comedie din România și merită toate aplauzele pentru realizările lui. Prietenia noastră a trecut de 20 de ani și, de fiecare dată când îmi solicită prezența, vin cu cea mai mare plăcere", explică Brenciu.
În ediția de debut a "Happy Show", Horia va cânta, va juca, va juriza și va fi bombardat cu întrebări. Alături de el vor apărea "cei doi câștigători ai mei, cele două super voci, Julie Mayaya care, de altfel, este și rezidentă la SRC, și Mihai Chițu și o parte din orchestra mea!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News