Data publicării:
HOREA UIOREANU, dus la CJ de DNA
Procurorii DNA au avizat efectuarea mai multor percheziții la şeful PNL Cluj, şeful CJ Cluj şi Aeroport. Elena Uioreanu, fosta soție a lui HOREA UIOREANU, şi omul de afaceri Ioan Bene, vizaţi în anchetă.
Fosta soţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, deputata PNL Elena Uioreanu, este vizată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este implicat HOREA UIOREANU, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
Sursele citate au declarat că deputata PNL Elena Uioreanu este în atenţia anchetatorilor în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2013-2014, de persoane din conducerea Consiliului Judeţean.
Citește și: Horea Uioreanu a divorțat de soția sa, deputatul Elena Uioreanu
HOREA UIOREANU. În acest dosar, procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au făcut, miercuri dimineaţă, percheziţii la locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, acesta declarând, la momentul percheziţiilor, că pune la dispoziţia anchetatorilor documente, fără a face alte precizări.
HOREA UIOREANU. Ulterior, Horea Uioreanu a fost dus de la domiciliul său din Cluj-Napoca la sediul CJ, el plecând de la locuinţă împreună cu anchetatorii care i-au percheziţionat casa.
Percheziţii au loc, miercuri, la mai multe adrese din judeţul Cluj, printre care şi la Consiliul Judeţean, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie, în acest caz fiind vizat şi preşedintele CJ, Horea Uioreanu, potrivit unor surse judiciare faptele vizând dare şi luare de mită. Birourile preşedintelui CJ Cluj şi ale altor directori din Consiliul Judeţean Cluj au fost sigilate.
HOREA UIOREANU. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu (PNL), şi soţia sa, Elena, deputat, au divorţat în decembrie 2013.
Citește și: Percheziţii la CJ Cluj. Vicepreședintele, vizat
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au percheziționat locuința şefului PNL Cluj, consilierului judeţean Ioan Petran, profesorui universitar la Universitatea Tehnică, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.
Procurorii au făcut percheziţii atât la locuinţa lui Petran, cât şi la biroul acestuia de la Facultatea de Construcţii.
De asemenea, șefa Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, a fost adusă, miercuri, la sediul instituţiei de doi anchetatori, care au făcut percheziţii şi la locuinţa acesteia, în dosarul de corupţie care îl vizează pe şeful CJ Cluj, Horea Uioreanu.
HOREA UIOREANU. Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt vizate finanţări bugetare către societăţi comerciale private apropiate lui Horea Uioreanu, care ar fi dat contracte cu finanţare din bani publici unor firme deţinute de persoane apropiate acestuia, el primind ulterior o parte din aceşti bani.
În anchetă ar fi vizat şi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, au precizat sursele citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News