Holubţov: Ucraina are nevoie disperată de avioane de vânătoare F-16
Un comandant din armata Ucrainei susţine că avioanele folosite de ei nu sunt suficient de bune.
Un important comandant din forţele aeriene ucrainene a declarat joi că Ucraina are nevoie disperată de avioane de vânătoare F-16, pe care el le-a descris ca fiind de patru sau cinci ori mai eficiente decât avioanele de fabricaţie sovietică utilizate în prezent de Ucraina, transmite Agerpres. Serhii Holubţov a afirmat că, deşi donaţiile de avioane MiG-29 primite de la aliaţi sunt un pas important, avioanele nu îndeplinesc integral cerinţele de luptă ale Ucrainei.
Polonia şi Slovacia, membre ale NATO, au început recent să livreze Ucrainei avioane de vânătoare MiG-29, în contextul în care Kievul se pregăteşte pentru o mult trâmbiţată contraofensivă pentru a recuceri teritoriile ocupate de forţele ruse. F-16 este un avion de vânătoare care a devenit un avion multirol ce poate îndeplini întregul spectru de sarcini în aer. Din păcate, MiG-29 este un avion din secolul trecut, a explicat Holubţov la postul naţional de televiziune ucrainean.
În timpul unei vizite efectuate miercuri de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Varşovia, Polonia a promis încă 10 avioane MiG-29 pentru Ucraina, pe lângă cele patru livrate deja. Orice coaliţie a donatorilor de avioane F-16 ar urma să se bazeze pe susţinerea Statelor Unite, de departe cel mai mare operator şi constructor de avioane. Pentru moment, Washingtonul a exclus trimiterea de avioane F-16 în Ucraina, iar oficialităţile americane au estimat că în scenariul cel mai optimist durata necesară pentru pregătirea piloţilor şi livrarea aparatelor este de 18 luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News