Data publicării:

Hipodrom închis după decesul mai multor cabaline

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Hipodromul Santa Anita Park a fost închis
Hipodromul Santa Anita Park a fost închis

Încă un cal a murit, duminică, după ce s-a accidentat pe hipodromul Santa Anita Park din oraşul californian Arcadia, acesta fiind al treilea deces înregistrat într-un interval de nouă zile, relatează DPA.

Calul Kochees nu a putut fi salvat de medicii veterinari în urma rănilor suferite sâmbătă în timpul unei curse.

Armăsarul în vârstă de 9 ani se afla la cea de-a 49-a cursă a sa, condus de jockeyul Mario Gutierrez. El şi-a început cariera la 4 ianuarie 2013, la Santa Anita, şi a câştigat 11 curse.

Numărul deceselor de cabaline înregistrate pe hipodromul Santa Anita Park începând de la 26 decembrie a ajuns astfel la 26.

În martie, Biroul Procuraturii din districtul Los Angeles a demarat o anchetă privind circumstanţele în care s-au produs aceste decese la Santa Anita Park, unul dintre cele mai renumite hipodromuri din Statele Unite, amenajat în Arcadia, un oraş aflat la circa 21 de kilometri nord-est de Los Angeles. Procuratura a înfiinţat o divizie specială de specialişti care vor avea misiunea de a cerceta practicile de antrenament şi veterinare de pe acel hipodrom.

PETA solicită legi mai stricte



Cursele de la Santa Anita Park au fost suspendate pentru două săptămâni în martie, în timp ce pista principală a fost testată pentru determinarea parametrilor săi de siguranţă. Circuitul a fost redeschis şi au fost introduse noi reglementări privind siguranţa pe pistă şi practicile veterinare, au anunţat administratorii hipodromului californian.

"Doi cai morţi în trei zile dovedesc că trebuie să se facă mai mult pentru a stopa practicile de antrenament şi veterinare care duc la fracturi osoase", au transmis în luna mai reprezentanţii Organizaţia PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), care solicită adoptarea unor legi mai stricte în privinţa curselor de cai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel